Internatul Liceului Sanitar Valcea, transformat în ghetou

miercuri, 2 aprilie 2008

Internatul Liceului Sanitar, 

transformat în ghetou

• Chiriaşii rău-platnici, alungaţi din clădire

Internatul unui liceu de renume până acum câţiva ani, Sanitarul, denumit în prezent Grup Şcolar „Antim Ivireanul” a devenit, după transformarea în bloc social un adevărat ghetou, după cum se plânge conducerea şcolii. Din cauza lipsei de elevi, reprezentanţii grupului şcolar au fost de acord ca, în urmă cu câţiva ani, clădirea să devină bloc de garsoniere închiriate, iar acum s-a ajuns la un scandal de proporţii, directoarea liceului ameninţând chiar cu evacuarea locatarilor care nu îşi plătesc cheltuielile de întreţinere şi nu păstrează curăţenia, deoarece, spune aceasta, căminul s-a transformat într-un fel de bordel. Deja au fost evacuate la sfârşitul săptămânii două familii.

Chiriaşi evacuaţi pentru datoriile neplătite

Printre chiriaşii care au fost evacuaţi la sfârşitul săptămânii trecute se numără şi Odiviu Tomescu, care a lucrat ca paznic la şcoala respectivă. Împreună cu el a fost evacuat şi Ioan Stroia, un bătrân care stătea mai mult beat. În camere, profesorii au găsit o mizerie de nedescris. „Nu pot să vă descriu ce era acolo. Ambele familii strânseseră datorii de 1500 – 2000 de lei. Ioan Stroia stătea mai mult beat, iar Ovidiu Tomescu a lucrat ca paznic de noapte la liceu, dar acum a intrat în concediu pentru creşterea copilului.

Mai avea două fete şi a mai făcut acum încă doi copii. Nu s-au împotrivit la evacuare, pentru că nici nu erau în camere. Am sigilat pur şi simplu camerele. Cei de la Primărie ne-au promis tot sprijinul lor.” – spune directoarea liceului. Niculina Sima, directoarea grupului şcolar spune că în fostul internat destinat elevilor este acum o mizerie de nedescris şi că prin curtea şcolii,unde se află clădirea, se perindă tot felul de persoane dubioase.

Faţada clădirii serveşte acum pentru întinderea rufelor spălate, peisajul nefiind deloc unul potrivit cu unitatea de învăţământ lângă care se află. „Mă întreb ce părere le fac părinţilor care vin pe la şcoală aceste lucruri, rufele întinse la geamuri şi mizeria care domneşte în şcoala respectivă. Clădirea a ajuns să fie insalubră şi are nevoie urgent de renovare totală. Cred că actualii chiriaşi ar trebui evacuaţi.” – spune directoarea Niculina Sima. La mijloc este şi Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, acuzată de directoarea grupului şcolar că ar fi transformat căminul de elevi într-un bloc social.

Ameninţaţi cu evacuarea

Între timp, pentru că au datorii foarte mari şi pentru că afectează procesul de învăţământ, mulţi dintre locatari vor fi evacuaţi. Multe dintre familiile care locuiesc în fostul cămin nu şi-au plătit de mult timp întreţinerea, astfel încât conducerea unităţii de învăţământ este decisă să îi evacueze forţat. Pentru aceasta, la data de 24 martie, directoarea a trimis o adresă Primăriei Râmnicului, prin care cere sprijin pentru această acţiune. „Mulţi au datorii de peste 2000 de lei şi, pentru că nu şi-au reînnoit contractele, sunt decişi să îi dea afară.

O să le facem o adresă prin care le explicăm că se pot prevala de orice clauză din contractul de închiriere pentru a-i evacua, iar dacă e nevoie îi vom ajuta pe cei de la şcoală cu efective ale Poliţiei Comunitare.", spune Mirela Turcu, de la Primăria Râmnicului. Ideea transformării clădirii fostului internat în bloc de locuinţe a apărut atunci când s-a constatat că nu erau destui elevi care să preferă să locuiască în cămin. „Au fost cerute fonduri pentru renovarea camerelor, pentru închirierea acestora către diferite persoane, dar chiriaşii trăiesc în mizerie şi nu îşi plătesc nici întreţinerea. S-a schimbat destinaţia căminului şi astfel a ajuns să fie populat cu persoane din afară.

Din păcate, unii dintre aceştia plătesc chiria, şi alţii nu. S-a hotărât la nivelul Consiliului Local ca toate cheltuielile de chirie să fie încasate de Primărie, iar şcoala - doar utilităţile. Aceşti chiriaşi folosesc foarte mult curent electric, au boilere, au aparatură electronică. Am văzut la ei multe echipamente pe care poate că noi nu ni le permitem. Nu mi se pare că aceşti oameni ar fi cazuri sociale. Nu ştiu dacă este normal ca printre elevi să locuiască astfel de indivizi. Rufele sunt atârnate la geamuri ca la piaţă, e ceva de nedescris.

Este ca un fel de bordel!", mai spune directoarea Niculina Sima. Locatarii fostului cămin de elevi u stau acolo de plăcere, ci de nevoie. „Aici, în internat locuiesc persoane singure, dar şi familii. În octombrie fac doi ani de când sunt aici. Înainte, am stat în blocul G2 de lângă Dovali, dar nu s-a mai putut, că era spaţiul prea mic, acolo erau 9 metri pătraţi, iar aici sunt 22 de metri pătraţi. Chiria o plătim la şcoală, dar Primăria ne-a găsit locuinţa aceasta. Dăm 80 de lei pentru chirie, iar curentul este 100 de lei.

Luna aceasta am plătit 270 de lei.", spune una dintre chiriaşe, care este angajată la Administraţia Domeniului Public. Ileana Voiculescu, o altă chiriaşă, femeia de serviciu a internatului spune că ea face ?i curăţenie în clădire. „Nu pot spune că îmi convine să locuiesc aici, dar nu am altă posibilitate. Am înţeles că au mai fost şi alte femei de serviciu, dar au plecat din cauza mizeriei şi a condiţiilor proaste de viaţă.”. Reprezentanţii Primăriei spun că, în urmă cu doi ani, conducerea liceului a cerut ajutorul Primăriei pentru a transforma destinaţia internatului.

Primăria a ajutat cu bani de renovare a clădirii, dar decizia de transformare a destinaţiei internatului a fost luată în Consiliul de Administraţie al şcolii. „Cei de la şcoală se ocupă de stabilirea chiriei, de colectarea acesteia, de selectarea chiriaşilor. Noi am venit doar cu câteva propuneri prin 2006, am trimis în jur de 20 de solicitări pentru persoanele care aveau nevoie urgent de locuinţă, pentru că avem multe solicitări pentru locuinţe sociale, însă nu Primăria administrează căminul. Când au venit cu solicitarea de a obţine ceva fonduri pentru reabilitări, deja aveau chiriaşi, la fel ca toate internatele.", mai spune Mirela Turcu. Aceasta a mai precizat că stabilirea şi încasarea chiriei revine şcolii.


Alte titluri din edita curenta:

(Impact)Internatul Liceului Sanitar Valcea, transformat...
(Finante)Firme datornice la stat plătesc atacuri împotri...
(Sport)„Chimistele” joacă trei meciuri în ...
(Sparle si soparle)Sparle si Soparle
(Fapt divers)Autocar vâlcean cu elevi, implicat într-un acci...
(Politica)Bogdan Pistol, un candidat la Primăria Râmnculu...
(Administratie)RAPORTUL PRIMARULUI NICOLAE STăNICă
(Fapt divers)Trei traficanţi de droguri prinşi la Vâlcea
(Administratie)Un post deloc de invidiat: Primar în Ocnele Mari
(Fapt divers)Furt de ţiţei din sondele de la Stoileşti
(Impact)Elevii de la Govora învaţă să se ferească e inf...
(Administratie)600 de vâlceni au sărbătorit majoratul
(Administratie)Primaria modernizeazã Piata Nord
(Fapt divers)Spânzurat de ţeava de gaze
(Politica)Dorin Dobrişan este candidatul PSD pentru Primă...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe