Redacţia „Arena” acuză un furt intelectual
Traian Guminski
Alături de majoritatea colegilor de redacţie am fost mereu unul din cel care a susţinut apariţia a noi publicaţii locale. Nu ne-am temut de concurenţă, ci am realizat că dacă există pe piaţă multe ziare înseamnă că râmnicenii sunt foarte bine informaţi, că presa poate fi manipulată mai greu, că judeţul prosperă economic şi că noi suntem obligaţi să fim mai buni, mereu mai buni, ceea ce înseamnă că vom creşte valoric, profesional.
Nu ne-am supărat când alţi colegi au ales alte drumuri sau alte redacţii. În fond piaţa este liberă şi fiecare are dreptul să caute ceva mai bun. În schimb nu am suportat furturile şi impostura. Dacă uneori, colegi mai copiază de la alţii informaţi, mai rescriu un material, nu e mare lucru.
Dar să furi denumirea unui ziar, să faci altul cu aceeaşi marcă pare o grosolănie. Cu atât mai mare cu cât ascunzi firma editoare, nu apelezi la ziarişti profesionişti, distribui ziarul gratuit integral făcând concurenţă neloială, nu ai un sediu unde poţi fi contactat şi publici un număr de telefon al redacţiei care nu există.
Acest lucru s-a întâmplat recent în Vâlcea. Un grup de tineri, unii apropiaţi ai PD, au scos pe piaţă deja două numere dintr-un ziar pe care l-au numit „ Vâlceanul”. Numai că de mai mult de o jumătate de an în Vâlcea „Vâlceanul” se numeşte suplimentul de politică al ziarului „Arena” editat de societatea Vilspopress ce aparţine cunoscutului om de afaceri Dumitru Lovin şi jurnalistului Eduard Dulăcioiu.
Ştim toţi gazetarii acest lucru dar şi toţi politicienii pentru că ziarul ajunge în toate sediile de partid. Nu fac parte din cei care nu au curaj să publice adevăruri supărătoare sau atacuri la adresa unor politicieni sau oameni de afaceri. Martor mi-e avocatul care are mereu de lucru în instanţă de cei care se simt deranjaţi de adevăr. Dar am semnat fiecare articol, mi-am asumat responsabilitatea pentru ce am scris.
Aşa că nu pot crede decât că cei care au atacat oameni de afaceri şi politicieni în această fiţuică tehnoredactată execrabil, plină de greşeli gramaticale şi s-au ascuns sub pseudonime sunt nişte laşi. Nişte laşi care se ascund sub fustele unor doamne pe a căror nume au înfiinţat o societate comercială care cică patronează această făcătură. Redăm în continuare o scurtă declaraţie a jurnalistului Eduard Dulăciou:
„Consider că este vorba despre un furt intelectual al întregii prese vâlcene realizat cu aroganţă de unii din PDL. L-am identificat deja pe Cosmin Constantinescu, liderul unei organizaţii de tineret a acestui partid care pare amestecat în această afacere. Firma mea a solicitat de anul trecut OSIM înregistrarea mărcii iar azi am depus o plângere dar se pare că OSIM nu a dat marca firmei ce a scos acest ziar fantomă aşa cum se laudă cei care se ocupă de distribuirea şi redactarea lui. Avocatul nostru va înainta plângere penală şi vom deschide un proces comercial imediat ce vom identifica sediul societăţii amestecate în scandal. Ne va ajuta şi firma de distribuţie implicată pentru că altfel vom solicita ajutorul Poliţiei. Cred că politicienii ar trebui să se ocupe de politică şi gazetarii de presă. Nu cred că este normal să lansezi atacuri politice acoperindu-te de ziare fantomă care apar cu numele unor publicaţii deja cunoscute. Sunt în presă din 2001 şi editez Arena din 2003. Nu credeam că în 2008, într-o ţară europeană se poate întâmpla aşa ceva.”
Alte stiri din editia curenta:
(Impact)Şeful de post Mircea Chituc a fost prins în fla...
(Actualitate)VTV – Râmnicu Vâlcea, cea mai modernă tel...
(Impact)Bolnavii de la Călimăneşti spun că nu vor supra...
(Actualitate)Oltchim şi-a vândut 1,3% din active pentru 24,4...
(Editorial)Câlea, Persu şi… caii morţi
(Impact)PD-L intră cu forţa în presa locală
(Administratie)Primarul Stănică se ţine de cuvânt: Apa a ajuns...
(Sparle si soparle)Sparle si Soparle
(Actualitate)Ziarul de Vâlcea este lider pe piaţa locală
(Impact)Acţiunile DNA fac curăţenie în Poliţie
(Politica)Primarul Mircia Gutău criticat de PSD
(Sport)Tadici vrea arbitri străini la meciurile cu Bai...
(Administratie)Propunerea de buget local pentru anul 2008 din ...
(Administratie)Vicepimarul Dicu se implică în salubrizarea Râm...
(Actualitate)Sanitas renunţa la greva
Web Design by DowMedia