Alunecările de teren pun în pericol sute de case
Sute de gospodării de la Muereasca – Vâlcea sunt puse în pericol în prezent de alunecările de teren din zonă, care aproape au obturat pârâul Muereasca. Practic, un deal de pământ a alunecat spre pârâu, spre drumul care leagă mânăstirea Frăsinei de civilizaţie şi chiar spre casele din apropiere. În vârful dealului se formează un fel de lac, în care se acumulează apele pluviale şi care poate să inunde casele din aval. Autorităţile judeţene spun că, în cazul în care nu se va interveni de urgenţă, zona se poate transforma într-un al doilea Mateeşti.
Alunecare activă
Alunecarea, care a fost observată iniţial de autorităţi acum 4-5 ani, a devenit din ce în ce mai periculoasă pentru localnici. Din toamna anului trecut ea a început să avanseze cu repeziciune, pământul antrenat de pe versanţi ameninţând să obtureze albia pârâului Muereasca. În zonă au fost efectuate în ultimii ani mai multe lucrări de stabilizare a malurilor, dar acestea nu au avut prea mult efect în stoparea alunecării.
„Acum s-a activat o alunecare de teren la kilometrul 6 + 200 de metri, pe Drumul Judeţean 658, care duce la mânăstirea Frăsinei, iar alunecarea malului drept a obturat deja albia pârâului în proporţie de 60-70%, deviind apa către zidul de sprijin al drumului. Acum, apa a săpat pe sub zid şi a afectat structura de rezistenţă, iar în platforma drumului au apărut deja câteva crăpături.
Există pericolul ca zidul să se prăbuşească. Eu am făcut o adresă în legătură cu această situaţie la Consiliul Judeţean şi la Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, iar vineri s-a deplasat o faţa locului vicepreşedintele CJ, Cristian Buican, directorul Romsilva, Adam Jinaru, care urmează să stabilească ce măsuri trebuie luate.” – spune primarul comunei Muereasca, Ion Ungureanu. Momentan, în zonă nu s-au luat măsuri pentru înlăturarea pământului, singurul lucru făcut fiind acela de instalare a unui indicator de restricţionare a tonajului maşinilor.
Vicepreşedintele CJ Vâlcea, Cristian Buican este de părere că situaţia poate fi chiar mai gravă decât cea de la Mateeşti. „Dacă cursul pârâului va fi obturat, acest lucru ar duce la formarea unui lac, care ar putea inunda locuinţele din aval. Cred că săptămâna viitoare (n.r. săptămâna aceasta) vor trebui duse acolo utilaje pentru a rezolva situaţia.” – a spus Cristian Buican.
Sute de case – în pericol
Sute de case sunt în pericol de alunecare la Muereasca în cazul extrem când alunecarea ar obtura cursul pârâului, în punctul Stolovan. Mai sunt însă destule case în localitate fisurate din cauza mişcării terenului. Gheorghe Margu, un sătean care locuieşte în apropierea alunecărilor spune că apa se infiltrează în continuare în zona periculoasă şi că autorităţile nu s-au preocupat până acum prea mult de această problemă. „Alunecarea este mai veche, dar de astă toamnă a venit pământul aici, aproape de apă.
Eu locuiesc ceva ai jos, am vecini care au deja casele fisurate. Unul dintre ei, Ion Popescu are mult curaj să stea acolo. Şi mai sus, la magazin locuieşte cineva într-o casă gata să cadă. Sus, pe deal s-a format un fel de crater, în care se strânge apa de ploaie, care se infiltrează în pământ. Îmi este groază să mă gândesc ce se poate întâmpla la primăvară, când vor începe ploile. Aici, la noi nu s-a terminat amenajarea malurilor, pentru că au aşteptat să vadă ce se întâmplă cu versantul.
Este păcat şi de drum, că abia a fost făcut acum vreun an.” – spune localnicul. Primarul comunei spune că s-au efectuat mai multe lucrări în ultima perioadă în localitate, dar că alunecările apar în locuri noi. „Am executat de curând nişte lucrări la kilometrul 8 + 200 de metri, dar alunecările de acum sunt în alt loc. În aval se află două sate, cu 450 de locuinţe, care ar putea fi în pericol în caz extrem.” – spune primarul Ungureanu.
Alunecările de la Vâlcea, inventariate de un secretar de stat
Alunecările de teren din trei localităţi vâlcene, respectiv Alunu, Muereasca, Horezu şi cartierul Goranu din Râmnic au fost inventariate marţi de secretarul de stat Horia Irimia, de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţei, care s-a deplasat la Vâlcea în locul ministrului, la invitaţia prefectului de Vâlcea, Radu Renga. Concluziile sale au fost însă unele pesimiste. Peste 80% dintre localităţile din judeţ sunt afectate de alunecări, ceea ce face ca eventualele lucrări de consolidare a zonelor să nu poată fi finanţate cu bani de la minister, singura posibilitate fiind alocarea unor sume de la bugetul de stat, prin ordonanţă.
Secretarul de stat Horia Irimia a declarat că cea mai bună soluţie pentru evitarea pagubelor ar fi întocmirea hărţilor de risc. Deoarece primăriile trebuie să finanţeze însă aceste proiecte, de la Vâlcea au fost depuse la minister numai 25 de planuri în acest sens. “Este bine să avem aceste hărţi întocmite, deoarece oamenii ar şti în acest caz unde să construiască şi unde nu. Pentru comunităţile sărace, ministerul acoperă 50% din cheltuieli." – a declarat secretarul de stat.
Alte stiri din editia curenta:
(Impact)Derbedeul Meilă terorizează Berbeştiul
(Fapt divers)Copil abandonat pe scara unui bloc
(Reportaj)Fenomenul Mateeşti se poate muta la Muereasca
(Sparle si soparle)Sparle si Soaprle
(Editorial)Coşmarul întreţinerii
(Administratie)Bărbăteştiul este o comună europeană sub admini...
(Administratie)Horezu se modernizează sub conducerea inginerul...
(Administratie)Drumuri ecologice la Măldăreşti
(Politica)Învatamintele independentei provinciei Kosovo
(Sport)ETO Gyor şi Hypo Viena conduc în grupele Ligii ...
(Fapt divers)Trei urmăriţi internaţional din Vâlcea, aduşi î...
(Editorial) Taxa pe taxă…
(Actualitate)30 de camere video – cu ochii pe vâlceni
(Actualitate)Internet cu programare pentru pensionari
(Administratie)Despăgubiri pentru sinistraţii de la Mateeşti
Web Design by DowMedia