În anul 2007, procurorii din Vâlcea au avut pe rol 24.205 cauze penale, cu 31,46% mai multe decât în anul precedent. Au fost soluţionate 11247 de dosare, dintre care 1386 preluate de la Parchetul Horezu, cu 33% mai multe decât în 2006. În 461 de cazuri au fost întocmite şi rechizitorii. 46 de persoane au fost arestate preventiv, mult mai puţine decât anul trecut, iar 20 de minori au fost trimişi în judecată. În cazurile unde cercetarea depinde numai de procurori au fost pe rol 359 de cauze, dintre care 239 au fost soluţionate efectiv. Procurorii au participat la 9777 de şedinţe de judecată.
Dosarul mitei de la Frânceşti – înapoiat la Parchet
Un minus în activitatea procurorilor este numărul de restituiri şi achitări de către instanţele de judecată, iar în ultimul an au fost înregistrate patru astfel de achitări şi două restituiri definitive, una dintre ele referindu-se la dosarul primarului de la Frânceşti, care fusese trimis în judecată pentru luare de mită în formă continută. În acest caz, judecătorul a descoperit un viciu de procedură.
Un alt caz este în privinţa a doi inculpaţi din Drăgăşani care fuseseră trimişi în judecată pentru evaziune fiscală, dosarul fiind restituit la Parchet după 6-7 luni de la primul termen de judecată, lucru care nu ar trebui să se întâmple în mod normal. Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Teodor Trancă spune însă că niciuna dintre aceste aspecte nu a fost din vina procurorului.. cea mai mare nemulţumire a primului-procuror priveşte existenţa pe rol la parchetele din Vâlcea a numeroase cauze foarte vechi.
Horezu – penurie de procurori
Lipsa acută de personal de la Parchetul Horezu se menţine şi în continuare, aşa că cele mai multe dosare nerezolvate s-au înregistrat la această unitate În prezent acolo lucrează un singur procuror care trebuie să participe la şedinţele de judecată cu arestaţi şi să soluţioneze toate dosarele.
De la începutul anului şi până în prezent, în decurs de mai puţin de două luni, procurorul Livia Dumitraşcu a soluţionat deja peste 70 de dosare şi a dispus trimiterea în judecată în cel puţin 10 cauze. Multe cauze de la Horezu au trebuit să fie preluate de procurorii vâlceni, deşi, în mod normal, toate dosarele trebuie să fie soluţionate de procurorii de la unitatea respectivă.
Alte stiri din editia curenta:
(Impact)Criză în justiţia vâlceană
(Impact)Firmele deputatului Becşenescu, executate silit...
(Actualitate)Combinatul Oltchim va fi scos la privatizare
(Administratie)În Drăgăşani Doctorul Pavelescu se pregăteşte p...
(Fapt divers)Putem reclama poliţiştii
(Politica)Senatorul Mihail Popescu a refuzat postul de şe...
(Actualitate)Fonduri europene pentru învăţământul vâlcean
(Sport)Tadici e unul dintre cei mai buni tehnicieni di...
(Politica)La Olăneşti primarul nu va fi votat nici de col...
(Sparle si soparle)Sparle si soparle
(Finante)Actualitatea fiscală: Obligaţii declarative ale...
(Actualitate)O firmă proaspăt înfiinţată în Prahova a prelua...
(Editorial)Ce se-ntîmplă la Poliţie
(Administratie)Lucrările la Centrul Expoziţional Seaca au intr...
(Fapt divers)Bani furaţi din altar
Web Design by DowMedia