Cinci răniţi într-un accident la Câineni

luni, 7 ianuarie 2008

Cinci răniţi într-un accident la Câineni

 Valea Oltului a fost blocată timp de aproape o oră vineri, 4 ianuarie, după ce la Câineni s-a produs un accident rutier grav. Cinci persoane au fost grav rănite, fiind transportate la spitalele din Vâlcea şi Sibiu. Conducătorul auto al unui Wolkswagen, Sorin Popescu (35 de ani) a intrat la un moment dat cu maşina pe contrasens, lovindu-se de un Ford condus regulamentar de Alexandru Iorga (32 de ani).

Cele două maşini au fost lovite apoi de un Fiat, al cărui şofer nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de maşina din faţă. În urma accidentului au fost răniţi cei doi şoferi, plus alte două persoane din Volkswagen – Dorinca Tudoreva (29 de ani) şi o fetiţă – de cetăţenie bulgară, precum şi Marinela Daneş (70 de ani), din Ford.

Alte titluri din editia curenta:

(Impact)Maternitatea din Râmnicu Vâlcea, mizerie şi dez...
(Impact)Organizare haotică la Oficiul Poştal – Os...
(Actualitate)Majorarea de la Oltchim, amânata
(Impact)Cinci răniţi într-un accident la Câineni
(Actualitate)Botezul Domnului – Boboteaza şi Sfântul Ioan
(Administratie)Localităţi vâlcene: Comuna Alunu
(Sparle si soparle)Sparle si Soparle
(Impact)Un bărbat din Vâlcea, Florea Popescu, de 41 de ...
(Fapt divers)Înecată în Popeşti
(Sport)Astăzi se reunesc şi „municipalii” ...
(Fapt divers)Prostituate vămuite de sărbători
(Administratie)Toate drumurile naţionale din Vâlcea sunt pract...
(Turism)Voineasa – o staţiune montană recomandată...
(Finante)În atenţia contribuabililor care desfăşoară act...
(Administratie)Primãria extinde iluminatul public în muni...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe