Duminică, 23 decembrie, în faţa mall-ului River Plaza, a avut loc un incident huliganic mai puţin obişnuit surprins de camerele de filmat ale centrului comercial. O gaşcă de rromi din Vlădeşti a atacat sălbatic trei tineri care doreau să urce în discotecă. Principala victimă a agresiunii este Leonard Cornoiu, cunoscut proprietar al unei reviste de publicitate din Vâlcea şi nepot al celebrului Dănuţ Cornoiu, judecător la Înalta Curte de Casaţie.
Probabil, ţiganii l-ar fi zdrobit pe nepotul magistratului dacă acesta nu ar fi fost însoţit de L.C., un tânăr om de afaceri din Vâlcea, coproprietar al unui ziar local, practicant de sporturi extreme şi fost judoka. Şi aşa cei trei români au fost bine „bumbăciţi“.
RRomii au fost identificaţi şi poliţia deţine datele incidentului în care a fost implicat şi Bogdan Bolovan, un cunoscut rom din Vlădeşti care deşi nu a lovit victimele s-a aflat la faţa locului conducând un Mercedes folosit de ţigani pentru a spăla putina după scandal. Vom reveni cu amănunte în ediţia viitoare când vom putea preciza şi data la care va avea loc primul termen al procesului .
(T.G.)
Alte stiri din editia curenta
(Impact)Banii cu care a plecat de acasă fiica şefului I...
(Impact)Nepot de înalt magistrat atacat de ţigani, în c...
(Fapt divers)Sărbători cu scandal
(Administratie)Serbare câmpenească la Vlădeşti
(Sparle si soparle)Sparle si soparle
(Sport)Gala Sportului Vâlcean la ceas de bilanţ:
(Actualitate)Vâlcenii săraci nu şi-au putut permite un brad
(Actualitate)Şase accidente de muncă mortale
(Impact)Campanie de vaccinare
(Editorial)Un an plin de nervi
(Administratie)George Popolan a împărţit cadouri copiilor din ...
(Turism)Strategia turistică a Vâlcii
(Actualitate)Oltchimul, privatizat prin negociere
(Fapt divers)Familie spulberata pe DN7
(Ancheta)Tun de 18 milioane de euro rezolvat de avocatii...
Web Design by DowMedia