Poliţişti cu apucături de miliţieni
Luni, 19 noiembrie, asistăm alături de alţi colegi din presa locală la a treia tentativă a executorilor judecătoreşti de a pune în executare hotărârile instanţelor ce dispun sistarea construirii imobilelor din Bujoreni de către ROVIMET. Executorul este însoţit de o grupă de jandarmi coordonaţi de un tânăr subinspector de poliţie care a pătat imaginea instituţiei în mai puţin de o oră. Marius Adrian Ivan nu a fost capabil să-şi îndeplinească misiunea şi nici să stopeze infractorii.
Aceştia mai aveau puţin şi-l râdeau în hohote de caricatura de poliţist care nici pantaloni de uniformă nu avea. Oarecum supărat de prezenţa noastră poliţistul a ajuns să ne legitimeze pe noi. Ziarişti vechi cu experienţă, aflaţi în interes de serviciu în zonă, pe domeniul public, au fost legitimaţi ca „ suspecţi” de acest individ. Fără să cunoască legea acesta a solicitat jurnaliştilor delegaţii de la firmele lor şi autorizaţii de filmare şi fotografiere. Trei directori de ziare şi patru jurnalişti cu experienţă au fost legitimaţi de faţă cu 20 de persoane care încălcau legea.
Nicicând , în 14 ani de meserie, nu mi-a fost dat să văd aşa ceva. Romeo Popescu, unul dintre cei mai în vârstă şi experimentaţi gazetari a fost de-a dreptul şocat. Robert Dinţoi, cunoscutul director al unui cotidian local a fost pentru a doua oară jignit la executările ROVIMET. De data aceasta de poliţişti. O cunoscută realizatoare de emisiuni de la TV ETALON era cât pe ce să fie amendată de poliţie pentru că-i filma pe infractori. O mascaradă care ar trebui să se lase cu sancţiuni. Dacă şefii poliţistului vinovat nu vor lua măsuri înseamnă că totul a fost la ordin.
O şedinţă care nu era necesară
Marţi, 20 noiembrie, am asistat la o nouă şedinţă a Comisiei Tehnice a Consiliului Judeţean, prezidată de vicepreşedintele liberal Cristian Buican. Îl felicităm cu această ocazie că nu a cedat presiunilor la care bănuim că a fost supus şi a fost imparţial. Comisia s-a întrunit pentru a vota PUZ-ul întocmit de ROVIMET pentru zona Bujoreanca. După ce a construit cu avize ilegale două etaje pentru trei blocuri acest personaj sinistru ( Crinu Popescu) ăşi trimite în faţa comisiei cumnatul ( fostul finanţist Marin Giura) spre a obţine aprobarea unui PUZ care nu avea toate avizele prevăzute de lege.
Între timp, cum ACVARIM a dat aviz negativ branşării la reţeaua de canalizare a Râmnicului pentru blocurile din Bujoreni, proiectantul a venit cu soluţia amenajării unei staţii de epurare. Unde va fi deversată această staţie şi mai ales unde ar putea fi amplasată când legea prevede un minim de 10 metri faţă de orice locuinţă este altă poveste. POT şi aşa este mult prea mare pentru această suprafaţă chinuită de arhitecţi şi de iresponsabili care au încurajat întreaga monstruozitate urbanistică.
De cele mai multe ori, aleşii noştri uită de ce au fost votaţi şi de ce iau leafa după ce ajung in acele poziţii, argumentând decizii de partid care de multe ori nu au nici o legătură cu interesul electorilor. Bineînţeles că deciziile din partid au legătură cu interese de grup, clienţi politici şi cu interese financiare ale unora sau ale altora. Avem convingerea că dacă persoanele afectate nu ar fi fost în sală şi nu ar fi cerut vot nominal, dacă presa nu filma modul în care a votat comisia, rezultatul ar fi putut fi favorabil celor care încalcă legea. Le-ar fi dat girul specialişti care ştiu bine că pentru acest PUZ nu s-a făcut dezbatere publică, aşa cum prevede legea şi cum bine remarca arhitectul Ion Suciu.
A fost incredibil să văd cum se cere un aviz fără să se respecte legea, după ce s-au demarat construcţii alandala. Unii dintre cei prezenţi s-au străduit să repare nişte ilegalităţi prin alte ilegalităţi, fără să-şi pună problema rezolvării cazului chiar de către cei care au construit aiurea în zonă. În cele din urmă PUZ-ul incriminat a primit aviz nefavorabil. Votul a fost : 4 pentru PUZ, 7 împotrivă şi… atenţie ….8 abţineri ! Nu înţelegem cum se pot abţine nişte specialişti care văd bine că nu se îndeplinesc condiţiile legale. A fost doar o victorie temporară a dreptăţii. Pentru că preşedintele Dumitru Buşe ne-a avertizat că va introduce pe ordinea de zi a Consiliului Judeţean controversata solicitare a ROVIMET. Iar în Consiliu se va vota nu după lege, nici după legea bunului simţ, nici după moralitate. Se va vota politic. Că aşa-i la noi!
Traian Guminski
Alte titluri din editia curenta:
Telefonul primarului Gutău a fost ascultat ilegal
Experimentul ROVIMET – exemplu pentru infractorii economici cu spate politic
Dumitru Buşe tratează cu „sictir“ o problemă importantă a judeţului
Festival folcloric naţional la Prundeni
Primarul din Câineni Niculiţă Fetelea suflă bine în… drâmbă
Obârşia Lotrului, izolată datprită lipsei banilor
Şpârle şi Şopârle
Sute de credincioşi s-au strâns la moaştele sfântului Grigorie
Târg ultramodern în ├×ara Loviştei
Veşti bune din Racoviţa
Patru sate din Runcu riscă să rămână izolate
Web Design by DowMedia