Peste mai puţin de o lună România va fi în plină campanie electorală pentru alegerile europarlamentare. Partidele se vor bate pentru a obţine cât mai multe mandate din cele 35 de locuri pe care ţara noastră le va avea în Parlamentul European. Cu toate acestea nu se simte nimic în judeţ. Parcă nu am fi înainte de alegeri. Interesul conducerilor organizaţiilor judeţene pare nul. Listele nu sunt încă definitivate dar toată lumea ştie că nici un vâlcean nu are şanse reale de a prinde un loc. Poate doar de la liberali să fie un loc eligibil pentru Vâlcea. Cu acesta sau fără el PNL va câştiga alegerile în judeţul nostru. O supunem nu pentru că dorim neaparat să fie aşa, nici pentru că suntem liberali, nici pentru că simpatizăm cu acest partid. Dar ştim exact modul de organizare a acestora. Nimeni din PSD, PC, PRM, PD, PNG, partide care au şanse să obţină mandate, nu pare dispus să cheltuiască bani şi să se implice activ în campania care se apropie. Ori dincolo de contracte de publicitate cu presa şi de afişe, o campanie eficientă implică mult mai multe. Cum ar fi deplasări, concerte, prezentarea candidaţilor, a unor programe, pregătirea echipelor de supraveghere din secţiile de votare, aranjarea unor responsabili pentru fiecare localitate care să mobilizeze în ziua votului electoratul fidel şi să-l aducă la urne, implicarea aleşilor locali şi multe altele. Operaţiuni care implică mult timp, cheltuieli masive cu mijloacele de transport, convorbiri telefonic, combustibili. În general cheltuieli pe care trebuie să le suporte un număr mai mare de lideri locali. La liberali şi sistemul creat înainte de alegerile local trecute a dat roade. Competiţia internă în care sunt angrenaţii sute de oameni care doresc să ajungă pe listele pentru consiliul judeţean sau consiliile locale precum şi apropierea acestora va duce la o activitate intensă a tuturor membrilor cu responsabilităţi. Membri care şi-au activat deja propriile echipe de sprijin şi susţinere. Fiecare liberal aflat în cursă vrea să puncteze la aceste alegeri, să demonstreze că în zona lui teritorială de responsabilitate, în sec-ia ( secţiile) de votare de care răspunde a câştigat. A obţinut un rezultat superior celorlalte formaţiuni. Ce fac celelalte organizaţii politice? Păi PD nu are oameni destui pentru a acoperii teritoriul. Primarii democraţi se vor implica foarte slab. Consilierii judeţeni fac parte din gaşca care are oricum sigure locurile anul viitor. Ce rost ar avea să cheltuiască bani umblând prin comune. Mai ales că nici unul din gaşcă nu e pe loc eligibil la europarlamentare. În plus oamenii sunt foarte zgârciţi. Iar primarul Gutău suficient de inteligent să nu-i ajute în Râmnic acum pe democraţi să vadă conducerea centrală ce rezultate slab obţin fără el. La PSD motivaţia este aceiaşi dar intervin şi altele legate de fel de fel de nemulţumiri ale unora. Cei care sunt siguri că-şi vor pierde mandatele nu vor vota probabil nici măcar ei şi familiile lor, alţii nu se implică pentru că nu sunt siguri că vor avea loc pe liste. Ion Tudor este de prea puţin timp lider la organizaţia municipală. Probabil se va bate enorm pentru un rezultat bun şi îl va obţine dar şi lui îi este greu să facă campanie în condiţiile în care nici un vâlcean nu are o poziţie eligibilă. La PRM şi PNG se aplică varianta cu electoratul fidel. Nimeni nu e prost să risipească banii familiei sau a afacerii proprii degeaba. Campania va fi nulă în Vâlcea. Conservatorii stau la mâna lui Dumitru Buşe iar acesta are extrem de multe preocupări în Consiliul Judeţean şi nu se poate implica prea mult. În plus echipa pe care o are, consilierii şi primarii din teritoriu sunt dispuşi să muncească la alegerile locale dar nu pentru nişte europarlamentare în care de fapt nu câştigă nimic. Dacă situaţia se prezintă la fel în toate judeţele PNL ar putea să obţină o victorie zdrobitoare. La Vâlcea va câştiga oricum. Punem pariu!
Traian Guminski
Web Design by DowMedia