Prefectul nu e o vedetă

miercuri, 26 septembrie 2007

Prefectul nu e o vedetă

De fiecare dată când se  întâmplă un eveniment care poate duce la apariţii în presă, mai ales în emisiuni informative ale televiziunilor centrale, doamna prefect Anuţa Handolescu face ce face şi trece peste limitele atribuţiilor sale de serviciu în tentativa de a ieşi în evidenţă. De a arăta că se preocupă, că face treabă, că se implică, că este eficientă. Dumneaei a avut întotdeauna mai mult timp şi când era viceprimar pentru că nu are copii. Poate de aceea nici nu realiza că riscă viaţa unor oameni nevinovaţi cu familii acasă aşa cum a făcut nu demult când se ducea zilnic, de mai multe ori, cu maşina instituţiei şi şoferul, pe Valea Oltului să vadă cum se stabilizează versanţii  de către specialişti şi dacă mai cad bolovani. Şi cădeau pentru că o stâncă era cât pe ce să îi ia viaţa. Şi ei şi şoferului. Două morţi inutile care ar fi dovedit cât de imbecili putem fi noi românii când ocupăm o funcţie publică şi nu cât de responsabili trebuie să fim. Avionul prăbuşit marţi pe teritoriul comunei Vaideeni a oferi o ocazie specială doamnei Handolescu, care s-a mutat efectiv în zonă dând permanent comunicate telefonice diverselor televiziuni şi redacţii centrale de parcă ar fi fost un reporter special nu un prefect. Un prefect responsabil se interesa care este situaţia, lua legătura cu instituţiile abilitate a se implica într-o astfel de situaţie ( Pompieri, Jandarmerie, Poliţie, Salvamont) raporta Guvernului şi se ocupa apoi de treburile normale, de problemele judeţului, cerând eventual de două ori pe zi amănunte telefonic. Dar doamna Anuţa Handolescu a profitat din plin şi de nimereala ca miercuri să fie ziua dânsei de naştere şi să pozeze în funcţionara model a Guvernului care în loc să stea la o şuetă cu colegii sau familia umblă pe jos prin munţii Căpăţânii. Ca să facă ce doamnă prefect? Ce problemă s-a rezolvat mai bine sau mai repede prin prezenţa dumneavoastră. Dacă Doamne fereşte vă rupeaţi vreun picior în zona asta sălbatică aţi fi înrăutăţit situaţia dând de lucru suplimentar unor oameni specializaţi în operaţiuni de salvare şi transport a unor victime.

Un accident de avion este de fapt ca un accident de circulaţie. Nu puteţi şi nu trebui să fiţi prezentă la fiecare astfel de loc al unui accident. Înţelegem demersul dumneavoastră ca unul generat de o foame imensă de publicitate. Vă place să fiţi în centrul atenţiei, să vă vadă lumea din zonă, care vă cunoaşte bine, şi să vă asculte toţi cei care vă cunosc din ţară cât de afectată vorbiţi pentru Realitatea TV prin telefon.! Parcă ar fi într-o permanentă campanie electorală sau într-una de promovare a imaginii publice. I-am spus aceste lucruri miercuri doamnei prefect când am sunat-o să-i urăm „ La mulţi ani!” dar şi să o întrebăm dacă a dispus atacarea în contencios administrativ a actelor ilegal emis de primăria Bujoreni. Nu a făcut acest lucru pentru că : „ Nu am avut timp, am primit sesizarea de la Inspecţia în Construcţii abia vineri. Luni a fost doar o zi iar de ieri umblu pe jos prin munţi”. Ştim bine că oamenii de genul acesta urăsc efectiv ca cineva să le dea sfaturi, să le atragă atenţia sau să le spună ce ar trebui să facă, cu ce ar trebui să se ocupe. Ei interpretează haotic obligaţiile postului pe care-l ocupă, nu-şi manageriază timpul niciodată eficient, pierd din vedere treburi esenţiale pentru că dau importanţă amănuntelor, pozează în victime, în persoane care se dedică zi şi noapte serviciul. Îşi neglijează nu numai atribuţiile care ar folosi populaţiei dar îşi neglijează şi familia, prietenii. Nu au timp să asculte pe alţii fiind prea preocupaţi de propriile vorbe. De multe ori goale. Pentru noi nu e o vorbă goală când îi spunem, sincer, multă sănătate doamnă prefect şi….la mai mare!

Traian Guminski

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe