Supercupa României rămâne la Super-echipa României

luni, 13 august 2007

Clubul Oltchim, singur împotriva tuturor

Supercupa României rămâne la Super-echipa României

• handbalistele antrenate de Gheorghe Tadici au demonstrat încă o dată că nu au adversare de calibrul lor, pe teren, în România

La mijlocul săptămânii trecute, handbalistele antrenate de Gheorghe Tadici au fost obligate de către Federaţia Română de Handbal să dispute un meci oficial „cu trofeul pe masă”, respectiv Supercupa României. Oriunde în lumea asta, indiferent de sportul la care facem referire, Supercupa este competiţia care aduce faţă în faţă câştigătoarele campionatului şi ale Cupei din ţara respectivă. Dacă o echipă a câştigat şi cupa şi campionatul, realizând eventul, cum a făcut Oltchim, atunci competiţia nu mai are loc şi trofeul revine de drept acestei grupări.

Probabil că pentru a intra în graţiile sponsorilor de la Rulmentul Braşov, federalii au decis ca Supercupa în handbalul feminin românesc, anul acesta, să se dispute între cea mai bună echipă din România, Oltchim Rm. Vâlcea, şi perdanta ediţiei 2006-2007, gruparea de sub Tâmpa. O victorie cu 28-24 spune multe, mai ales că era la un moment dat 27-22, cea mai mare diferenţă de scor în această partidă, în favoarea echipei Oltchim, desigur. Braşovencele au condus şi ele de câteva ori la câte trei goluri diferenţă şi asta îi face pe unii oficiali braşoveni să spere că ediţia 2007-2008 a competiţiilor interne va fi mult mai disputată. La puţin timp după ce a câştigat primul trofeu important al noului sezon competiţional, Supercupa României, antrenorul echipei Oltchim, profesorul Gheorghe Tadici, alături de vicepreşedintele clubului, profesorul Petre Berbecaru, au participat la o întâlnire cu presa sportivă locală. S-a vorbit despre partida transformată, la început în circ de gruparea braşoveană, despre programul de pregătire al „galacticelor”, despre problemele medicale din lot, dar şi despre echipa naţională.

Un început de sezon reuşit

„Câştigarea Supercupei este un eveniment important, un drum început cu dreptul. Poate meciul în sine nu s-a ridicat la un nivel înalt, din punct de vedre al spectacolului, dar au fost ambiţii, orgolii mari, fiecare echipă încercând să arate că este cea mai bună”, a spus profesorul Tadici. Acesta a anunţat că echipa se confruntă cu probleme medicale unele necontrolate. Astfel, sunt puţin accidentate Ramona Maier, cea care a fost declarată cea mai bună jucătoare a Supercupei, şi Vali Ardean. Cea mai gravă problemă medicală rămâne cea a Steluţei Luca. Aceasta va merge în zilele următoare la o clinică din Viena pentru un control amănunţit şi pentru a i se prescrie un tratament medicamentos care ar putea să ducă la refacerea valoroasei jucătoare. În caz contrar este posibil, deşi nu este de dorit, ca o ultimă variantă, ca Stela să fie operată. Acest lucru, însă, ar face ca vâlceanca să lipsească de pe teren o perioadă mai lungă de timp, circa trei luni. Tadici spune că, pentru a acoperi postul lăsat liber de Luca după accidentare, varianta de rezervă cea mai viabilă este tânăra Clara Vădineanu. De altfel, aceasta a fost surpriza plăcută a grupării vâlcene în finalul Supercupei. Introdusă de Tadici în ultimele minute, Vădineanu a marcat de două ori consecutiv într-un moment important al jocului, reuşitele sale fiind decisive ulterior în stabilirea scorului final.

Coadălată, o certitudine

Cum Roxana Gatzel rămâne indisponibilă, se speră în revenirea sa pe teren în cursul lunii ianuarie, anul viitor, Tadici a rămas să conteze pentru competiţiile viitoare pe un lot de 14 jucătoare cu experienţă. „O jucătoare nu poate fi formată după ureche. Trebuie să meargă la o echipă la care e sigură că joacă 40-50 de minute pe meci. Numai aşa creşte, nu stând în tribună. De aceea, aşa cum am făcut până acum, am ajutat mai multe jucătoare tinere să meargă spre echipe ca Zalău, Tomis, Roman, Galaţi. Spun că le ajutăm pentru că pentru a merge undeva e nevoie şi de acceptul lor. Apoi, după ce cresc, ele ar putea reveni la Oltchim. Uitaţi, un exemplu, Coadălată a crescut mult cât a jucat la Zalău. Ea ar putea reveni în scurt timp la Oltchim. Nu ne interesează să aducem jucătoare străine doar aşa de dragul de a transfera”, spune Tadici. 

Septembrie, lună de foc

În luna septembrie, „chimistele” vor juca nu mai puţin de 11 partide tari. Aici, oficialii clubului iau în calcul şi meciurile de campionat. „Fiecare echipă îşi doreşte să joace şi să facă o figură frumoasă cu Oltchim. Vorba-ceea, dacă pierde, să piardă onorant, să nu se facă de râs”. Apoi, să nu uităm, vin meciurile din Supercupa Europei, şi meciurile, cele mai importante, din grupa preliminară a Ligii Campionilor, cu precizarea că vâlcencele au oarecum noroc pentru faptul că joacă ambele turnee acasă. E bine că nu e oboseala care s-ar fi acumulat dacă jucam Supercupa într-un loc şi meciurile din Liga Campionilor în alt loc. Dar, evoluând în faţa propriilor suporteri, presiunea psihică e mare pentru fete”.

„Chimistele” vor fi vânate de arbitraje

Tadici crede că ceea ce s-a întâmplat în Supercupă a dat semnalul la ceea ce va fi în campionatul viitor. „E clar că vom fi vânaţi. Va trebui să fim pregătiţi să jucăm 7 contra 9 şi uneori chiar contra 10, dacă luăm în considerare faptul că arbitrii ar putea fi aşteptaţi afară pentru a fi recompensaţi dacă ne încurcă. Am numărat la meciul cu Braşovul un număr de 19 greşeli de arbitraj contra echipei noastre. E prea mult pentru nişte arbitri în care federaţia-şi pune speranţe şi mai şi zic că sunt de perspectivă. Problema e că băieţii nu se încurcă. În 5 minute au fost clar 4 greşeli flagrante în defavoarea Oltchim-ului”.

Indirect, federaţia a dat dreptate Vâlcii

Tehnicianul „chimist” a vorbit şi despre situaţia iscată în debutul meciului, când vâlcencele, în primă fază, au vrut să nu joace. „În primul rând, federaţia, indirect, ne-a dat dreptate, pentru că s-a întârziat cu parlamentările o jumătate de oră. Dacă nu aveam dreptate, atunci ne avertizau, aveţi trei minute, dacă nu jucaţi pierdeţi meciul la masa verde. Apoi, noi n-am vrut să fim cobaii şi nici sparring-partenerii Braşovului. Erau trei jucătoare la Braşov care nu aveau acel acord internaţional de transfer. Apoi, câteva jucătoare de la Braşov nu aveau nici viza medicală, sau o aveau doar temporară. Am avut mai multe discuţii cu domnul Roibu, iar în final acesta şi-a dat acordul să jucăm, dar sub rezerva că îmi asum responsabilitatea dacă se accidentează vreo jucătoare. Păi, dacă vedeţi cum era la final Adina Meiroşu sau Vali Beşe, parcă ar fi fost la Rovine! Braşovul a adus câteva jucătoare cărora le-a spus, poate, ia să vedem ce puteţi în meciul cu Oltchim. Acestea au vrut să arate că sunt bune şi au încercat să dea totul pe teren. A doua zi Braşovul ar fi putut să spună gata, nu suntem mulţumiţi de voi, puteţi pleca acasă. Ori, repet, noi nu vrem să fim cobaii nimănui”. În acest sens, cu rezerva că oficialii clubului vâlcean nu au avut de obiectat la adresa Simonei Gogârlă, jucătoare de lot naţional, vâlceancă pe deasupra, s-a precizat că profesorul Berbecaru a făcut contestaţie pentru celelalte două jucătoare  care nu aveau actele de transfer în regulă la Rulmentul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe