Mai mereu şi mai peste tot orice lucrare mare, importantă pentru un neam sau o comunitate a avut parte de împotrivirea unor indivizi cu suflet mic, dominaţi de frustrări, invidie, egoism şi lipsiţi de vedere spre viitor, de perspectivă. Am trăit să văd perfect această împotrivire în Râmnic. Încă de când era doar în fază de proiect modernul centru comercial River Plaza Mall a avut parte de destui adversari. Nu foarte mulţi dar ajunşi prin hazard şi sistem imperfect al democraţiei în funcţii din care vocea lor hârâită se putea auzi pe posturi de televiziune sau putea fi reluată în materiale care să umple maculatura pe care o produc unele firme de presă. O lucrare are un destin şi de obicei, atunci când este făcută de oameni cu credinţă care vor cu tot dinadinsul să lase ceva în urma lor, să construiască ceva pentru un sat, un oraş, o ţară lucrarea se va face. Este o problemă de timp. Din fericire pentru râmniceni River Plaza nu a trebuit să aştepte foarte mult pentru a se transforma dintr-un proiect pe hârtie într-o realitate vizibilă pentru toată ţara. Lătrătorii au căutat mereu cusururi în timpul proiectului, s-au împotrivit autorizărilor, au hămăit în timpul lucrărilor, au cârcotit după inaugurare. Au căutat justificări aşa zise legale pentru împotrivirea lor aproape ilogică, au născocit argumente, au cerut ceea ce nu ceruseră niciodată când era vorba de afacerile lor sau a unor apropiaţi de partid sau de gaşcă. În final când lumea a rămas uimită de arhitectura modernistă, de clădirea ultramodernă ce a dat viaţă centrului în loc să recunoască că au fost proşti şi să-şi ceară scuze au inventat alte reclamaţii şi alte motive de critică. În prim planul nemulţumirilor stătea de câteva luni o aşa zisă parcare. Prima dată au reclamat faptul că nu există parcare apoi când cei care deţineau mallul au vrut să construiască una publică, pe cheltuiala lor, au pus beţe în roate proiectului şi au încercat blocarea lui. Nu i-a interesat că doar din primă fază bugetul acestui oraş va câştiga sute de milioane doar din taxe, nu i-a interesat că centrul Râmnicului va avea în cele din urmă pese 200 de noi locuri de parcare, nu i-a interesat amploarea investiţiei care din exploatare va aduce anual alte venituri la buget, nu i-a interesat că în zonă se va extinde şi spaţiul verde. Oamenii aceştia nu vor şi nu pot să vadă dincolo de măruntele şi meschinele lor interese. Sunt adevăraţi trântori pentru comunitate. Justificările lor de natură politică sau aşa zis edilitară sunt simple pretexte pentru duşmănia ce o poartă tuturor celor care cred în ceva, care vor să facă ceva, care pot să facă ceva. Neputinţa lor clachează în faţa ambiţiei celor care fac istoria. Iar în istoria oraşului va rămâne, vor nu vor, scris că în timpul mandatului unui oarecare primar Mircia Gutău s-a construit cel mai mare spaţiu comercial din oraş şi prima parcare europeană. Mii de oameni vor veni zilnic în zonă, îşi vor parca maşinile într-un loc sigur şi elegant, se vor plimba prin centru, îşi vor face cumpărăturile, se vor distra şi vor simţi o mulţumire interioară pentru că au ales să locuiască în acest oraş. Într-un oraş în care s-au născut mereu oameni care cred într-o lucrare şi care se luptă să o ducă cu bine la capăt. În timp profitul, interesul, ambiţia, scandalurile, banii se uită. Rămâne doar lucrarea. Şi aşa este mai mereu peste tot în lume!
Traian Guminski
Web Design by DowMedia