Persecutat o viaţă întreagă de comunişti

Persecutat o viaţă întreagă de comunişti

• Plecat de 40 de ani de acasă, vrea să se întoarcă fără … paşaport

Vâlceanul Valerie Nemţeanu, unul dintre vâlcenii care a depus cerere de despăgubire ca refugiat din Basarabia, pentru casele şi terenuri le sechestrate, reţinute sau părăsite forţat ca urmare a începerii războiului şi a aplicării Tratatului de pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947. Basarabeanul care este de aceeaşi vârstă cu regele Mihai este mândru că provine dintr-o familie de preoţi, deşi acest lucru i-a adus până acum numai probleme în perioada comunistă. La 86 de ani ni se înfăţişează ca un copil care ştie multe poveşti, şi care vrea să fie ascultat.

„Vreau să mă întorc acasă”

Bătrânul nu a scăpat însă de nostalgia „de acasă”. „Vreau să mă întorc acasă, la Romaneşti, fără paşaport. Până acum nu am fot deloc acasă, de când am plecat de acolo cum am plecat”. În război, basarabeanul „adoptat” de vâlceni a stat câteva luni cantonat la Timişoara, apoi a primit vestea că totul s-a terminat. După revenirea acasă, la Romaneşti a început însă coşmarul deportărilor, aşa că a ajuns în România.

Secretar de primărie – muncitor la lopată

Din secretar de primărie s-a pomenit muncitor la lopată. Aproape un deceniu a umblat dintr-un loc în altul. Comuniştii l-au vânat mereu, ba chiar au vrut să îl deporteze pentru a doua oară în Bărăgan. În final a ajuns la Vâlcea, unde merge acum zilnic la cimitir să îi aprindă o lumânare unui fost secretar de partid care i-a dat o casă şi visează să apuce clipa în care va circula iar liber, prin România Mare. „Sunt dintr-o familie de preoţi din Romaneşti. Pe 3 aprilie 1944, ziua mea de naştere, eu, fratele şi părinţii mei am plecat cu două vaci spre gară, în exil. Am dormit într-un vagon, împreună cu vacile, timp de o săptămână. Abia după ce am dat unui mecanic de locomotivă rezerva mea de ţigări a acceptat să ne ia şi pe noi.” – îşi aminteşte Valerie Nemţeanu. Familia Nemţeanu a ajuns la cariera de piatră de la Gura Văii.

Persecutat de comunişti

După trei ani l-au chemat la Miliţie. Să-i facă buletin. "În act au scris că m-am născut în URSS. Le-am spus că sunt român, născut în România. În ├×ara Moldovei lui Ştefan cel Mare. Mi-au zis să tac dacă vreau să mai stau aici!" A găsit de lucru la fabrica de cherestea din Cloşani. A dat rumeguş la lopată, pentru că nimeni nu voia să-l angajeze pe alt post. Într-o zi însă, şeful său, Ladislau Bally, a purtat o discuţie cu el. L-a promovat, ca normator, dar au început apoi deportările basarabenilor în Bărăgan. „De familiile preoţilor nu s-au legat miliţienii. În 1951, Bally mi-a aranjat să merg să muncesc la Piteşti. După trei luni de stat acolo m-a chemat şeful şi mi-a zis că acolo e prea multă politică. Că trebuie să plec. La Băbeni sau la Rucăr. În acea zi m-am întâlnit cu şeful de la Băbeni şi m-a luat cu el. La scurt timp am cunoscut-o pe soţia mea, cu care stau de peste 50 de ani. În 1978 m-au dat afară. Aveam vina de a fi copil de preot şi basarabean. Eram duşman al poporului. Pe soţie au persecutat-o. Nu am mai fost la casa părintească. „Tot fără paşaport vreau să merge acasă, cum am plecat. A fost fratele meu, a zis că doar acoperişul a fost schimbat şi că biserica lui tata a dispărut. În locul ei se află un morman de piatră cu un obelisc pus în vârf." – mai spune Valerie Nemţeanu.

45 de ani sub comunism

 Cei 45 de ani trăiţi sub talpa comunistă îl macină pe vâlcean. "Eu am trăit sub patru dictaturi. Cea a lui Carol al II-lea, a lui Antonescu – un erou martir, a Anei Pauker şi Luca şi a lui Ceauşescu. Sper să nu o mai apuc pe a cincia. Mă uit la Tismăneanu, la Volodea. Vorbeşte despre comunişti. Păi, ta-su şi cu Walter Roman au băgat comunismul aici. Walter era chiar şef de staţie la Radio Moscova. Nu le e ruşine?"

Despăgubire aşteptată

Acum se zbate să obţină o despăgubire de la statul român. Pentru averea pierdută în 1944. "Cam două miliarde, dar nu cred să iau nimic. Mă simt vinovat că am plecat de acolo, că nu am luptat. Să fiu erou, cum este Ivanţoc. Am vorbit cu fratele şi am zis să ne cerem averea înapoi pentru tata. Ca să nu se întoarcă în mormânt de furie!" Din teancul de poze, în care îşi are rudele începând cu stră-străbunicul Grigorie Ion Nemţeanu, preot în 1840 la Abaclia, Valerie ne arată o poză. Doi bătrânei ne zâmbesc enigmatic din spatele lentilei. Ne explică locul fotografiei, "în casa unchiului soţiei, Dumitru Minoiu de la Călimăneşti". Personajele sunt Ghiţă Cristescu, zis "Plăpumaru", primul secretar al PCR la primul congres din 8 mai 1921, şi fostul ministru în guvernul PN├×, D.R. Ioaniţescu. "ăştia veneau frecvent la odihnă acolo. Şi ziceau: «Măi, nea Mitică, adu-ne şi nouă un kil de vin pelin de trei lei. Că am băut destul dintr-ăla de şapte lei». Erau doi oameni simpatici. Plăpumaru, chiar un bun român, dat afară din partid pentru că spunea mereu că România este una singură: cea Mare. Şi nu mergea cu Stalin, care ne băga în cap că suntem o ţară imperialistă!" – mai spune Valerie Nemţeanu.

Anda VLAD