Noul director general al Registrului Auto Român este o persoană controversată
Ovidiu Crăpătureanu a suferit de „deviere de comportament şi personalitate“
• Nereguli „la greu“ sesizate de rapoartele Corpului de Control al Ministerului Transporturilor
• Licenţe acordate sau retrase arbitrar, tolerarea ilegalităţilor săvârşite de unele firme de transport, decizii abuzive, ignorarea deciziilor judecătoreşti, întreţinerea unor stări conflictuale în interiorul Autorităţii Rutiere Vâlcea
• „N“ propuneri de suspendare din funcţie, ignorate de autorităţile abilitate
Unul dintre personajele considerate controversate care au fost puse pe funcţii cheie de către ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, este Ovidiu Crăpătureanu, ajuns la şefia Registrului Auto Român. Crăpătureanu, vechi membru al PNL, s-a aflat şi la conducerea Autorităţii Rutiere Române Agenţia Râmnicu Vâlcea, activitatea sa fiind criticată din 2005 încoace de toate corpurile de control ale Ministerului Transporturilor. Ca tabloul să fie complet, trebuie spus că actualul şef al ARR şi-a scos, în 2005, de bunăvoie şi nesilit de nimeni un certificat medical prin care se atestă că suferă de „deviere de comportament şi personalitate“. Certificatul era menit să anuleze revocarea sa din funcţia de şef al ARR Vâlcea, lucru care s-a şi întâmplat la acea vreme. Specialiştii cu care am stat de vorba susţin că „devierea de comportament şi personalitate“ ar fi un prim pas spre schizofrenie. Unii susţin chiar că o persoană cu o asemenea afecţiune nu ar fi aptă medical nici pentru examenul de obţinere a permisului de conducere.
Crăpătureanu, un şmecher de tranziţie
Activitatea lui Ovidiu Crăpătureanu în ARR nu a fost, după cum arată rapoartele Corpului de Control, nici înainte de 2005 prea lăudabilă, în condiţiile în care acesta a fost sancţionat disciplinar în câteva rânduri. În anul 2000, era sancţionat cu diminuarea salariului cu 5% pe o lună de zile, conform Codului Muncii, art.100, lit.c), prin Dispozitia nr.7165/23.10.2000. În anul următor Crăpătureanu primea o mustrare prin Decizia nr.87/14.05.2001, iar în 2003 era sancţionat cu avertisment scris, în temeiul art 264, alin.1, lit.a) din legea 53/2003 - Codul Muncii.
Dar acestea erau, se pare, mizilic, faţă de ce avea să urmeze în anii ulteriori, când activitatea lui Crăpătureanu ca şef al ARR Vâlcea făcea obiectul unor rapoarte frecvente ale Corpului de control al MTCT. Aceste rapoarte au fost întocmite în perioada miniştrilor Miron Mitrea, Gheorghe Dobre şi Radu Berceanu şi scoteau la iveală grave nereguli, deci nu se poate spune că Ovidiu Crăpătureanu a fost persecutat din motive politice.
Unul dintre rapoartele la care facem referire este întocmit în timpul mandatului lui Miron Mitrea (04.10.2004) şi este rezultatul unei sesizări adresate Ministerului Transporturilor de Prefectura Judeţului Vâlcea. Activitatea lui Crăpătureanu a fost analizată de Corpul de Control în sensul verificării unor aspecte precum: incompatibilitatea dintre funcţia de şef al ARR Vâlcea şi activitatea unor societăţi administrate de rudele sale (fratele si mama), Pendco SRL şi Transvil SA; nerespectarea unor prevederi judecătoreşti; anularea abuzivă a licenţei Râmnicu Vâlcea - Mangalia, înfiinţarea ilegală a traseului Cozia-Drăgăşani, refuzul acordării Licenţei de execuţie pentru autogara Zăvoi etc. Situaţia de incompatibilitate şi favorizarea, în calitate de şef al ARR Vâlcea, a societăţilor rudelor sale, nu au putut fi însă dovedite. Cert este însă că, potrivit datelor emise de Oficiul Registrului Comerţului, SC Pendco SRL o avea ca asociat unic pe Crăpătureanu Lidia, născuta la data de 16.12.1935.
Rapoartele Corpului de Control nu au mişcat autorităţile
Un alt raport al Corpului de Control, de data aceasta din mandatul lui Gheorghe Dobre (24.01.2005), propunea de acum suspendarea lui Crăpătureanu din funcţia de şef al ARR Vâlcea, acesta fiind verificat pentru nerespectarea unor sentinţe judecătoreşti executorii, în dauna intereselor SC Matdan SRL şi SC Bus Trans SRL. Din nou intră în joc concurenţa dintre firmele de transport care, potrivit reclamanţilor, ar fi fost influenţată în mod tendenţios de şeful ARR Vâlcea. Astfel SC Horas SRL, descoperită că efectuează curse ilegale de transport persoane (fără licenţe de execuţie traseu), ar fi fost tratată cu îngăduinţă de organele de control ale ARR Vâlcea. „Verificându-se, în data de 19.01.2005, modul în care, conform atribuţiilor prevăzute în fişa postului, conducerea ARR a definitivat cercetările în legătură cu cele sesizate de comisia de control s-au constatat următoarele: Conducerea ARR Vâlcea nu a efectuat cercetarea administrativă în legătură cu cursele ilegale efectuate de SC Horas SRL…“ Dar, fie că Ovidiu Crăpătureanu se bucura de o puternică susţinere „la nivel înalt“, fie a fost vorba de dezinteres şi neglijenţă, recomandările Corpului de Control nu au fost tratate cu prea mult interes de organele abilitate. Aşa se face că în 14.02 2005, Corpul de Control al Ministerului Transporturilor se adresa Autorităţii Rutiere Române şi atrăgea atenţia că rapoartele prezentate vizavi de aceste ilegalităţi „au ramas în stand-by“, nici unul dintre documentele rezultate în urma verificărilor nefiind returnat cu eventuale observaţii sau obiecţii asupra celor constatate sau măsurilor propuse. În aceeaşi adresă către ARR (către directorul general Maria Luiza Lupaşcu) reprezentanţii Corpului de Control aduceau din nou în atenţie ameninţările cu chemarea în instanţă „pentru început, în calitate de martori, adresate membrilor comisiei de Ovidiu Crăpătureanu, mult mai preocupat de mijloacele de transport cu care s-a deplasat comisia decât de îndeplinirea atribuţiilor de serviciu prevăzute de fişa postului".
Nereguli peste nereguli
Cu toate acestea, verificările privind activitatea lui Crăpătureanu au continuat şi un nou raport întocmit pe 08.03.2005 sesiza existenţa mai multor nereguli în activitatea şefului Agenţiei Vâlcea a ARR:
1. Executarea de către SC Horas SRL a unei curse de transport persoane fără a poseda licenţă de execuţie traseu (in data 07.12.2004).
2. Emiterea de către şeful Agenţiei Vâlcea a ARR a trei licenţe de execuţie traseu în regim special în beneficiul Horas SRL, ulterior celor constatate de Corpul de Control (31.12.2004), în baza unor contracte de prestări servicii care, din punctul de vedere al comisiei, ridică semne de întrebare întrucât nu sunt înregistrate în evidenţele părţilor, nu sunt însoţite de caietele de sarcini prevăzute în contract, nu conţin numele persoanelor autorizate să reprezinte societăţile;
3. Cu ocazia grupării pe criterii economice, a unor trasee de transport, şeful Agenţiei ARR a modificat programul de transport aprobat de Consiliul Judetean, prin majorarea numărului de curse stabilit iniţial. Acest aspect a fost confirmat de către Consiliul Judeţului Vâlcea prin scrisoarea nr.721/26.01.2005. Din nou erau propuse efectuarea unui control vizavi de neregulile constate, cât şi suspendarea din funcţie a lui Crăpătureanu pe perioada acestuia“.
Revocarea din funcţie
Abia pe 15.04.2005 se emitea decizia nr.265 prin care directorul general al ARR dispunea revocarea din funcţia de şef al ARR Vâlcea a lui Ovidiu Crăpătureanu, având ca motivaţie „asigurarea unui climat corespunzător unei autoritati şi restabilirea echidistanţei“. Decizia a fost imediat contestată de Crăpătureanu care, în aceeaşi zi, formula o acţiune în instanţă în acest sens. Mai mult, fostul şef al ARR Vâlcea invocă faptul că se află în concediu medical (data primei zile a concediului medical coincidea cu data deciziei de revocare) şi aducea de la medic un certificat care specifica diagnosticul „deviere de comportament şi personalitate“. Deşi argumentele aduse contra suspendării sale din funcţie erau absurde, acestea i-au pus în dificultate pe cei care voiau să îl inlăture pe Crăpătureanu. Câteva luni mai târziu, pe 29.07.2005, se emitea decizia 1087 de încetare a revocării.
Şi Berceanu l-a pus pe liber
Rapoartele Corpului de Control au continuat şi în mandatul ministrului Radu Berceanu. Unul dintre acestea, prezentat la 04.08.2006, analiza sesizările făcute de Fundaţia Florexim Râmnicu-Vâlcea, organizaţie neguvernamentală de luptă împotriva corupţiei şi abuzurilor. Constatările membrilor comisiei sunt deja cunoscute în mare parte în rapoartele precedente. În plus se fac menţiuni în legătură cu activitatea inspectorilor ARR, Ciocan Nicolae, Cebuc Constantin Stoica Adrian, comisia denunţând printre altele numărul redus de controale, eliberarea de licenţe de transport rutier public şi licenţe execuţie pentru traseu, fără respectarea legii. Firmele care au primit astfel de licenţe sunt, conform raportului, SC Horas SRL, SC Transroby SRL si SC Loc Trans SRL. Comisia solicită sesizarea organelor de cercetare penală pentru a stabili dacă este vorba de infracţiuni. Din nou, concluzia comisiei este că anularea revocării din funcţie a lui Ovidiu Crăpătureanu nu este justificată.
Poate cel mai complex şi mai edificator raport este cel din 04.08.2006 privind controlul general efectuat la ARR-Agenţia Vâlcea. Numărul de salariaţi ai agenţiei (10) era considerat insuficient pentru îndeplinirea corespunzătoare a tuturor problemelor de pe arealul judeţului. În privinţa numărului de controale efectuate de agenţii ARR Vâlcea raportul relevă că numărul acestora reprezintă foarte puţin. La capitolul nereguli este, de asemenea, menţionat faptul că unul dintre inspectorii agenţiei (Jidoveanu Adrian), care nu avea încă autorizaţie de control (obligatorie pentru activitatea de inspecţie şi control), a efectuat controale în trafic timp de aproape 3 luni, înainte de a-i fi fost eliberat documentul care îi ăadea acest drept. În opinia comisiei de control, Crăpătureanu Ovidiu şi Jidoveanu Adrian au încălcat prevederile ar.50 din OMLPTL nr.1842/2001 care precizează: „Controlul în trafic se efectuează...în baza autorizaţiei de control“. Au mai fost constatate nereguli şi în registrele de evidenţă.
Ilegalităţi pe bandă rulantă
Analiza procedurii de eliberare a licenţelor arată şi alte ilegalităţi: firmelor Horas SRL si Transroby SRL li se atribuiseră, prin încălcarea prevederilor legale, licenţele de traseu în regim de curse speciale regulate; firmele Antares Transport şi Vilextur primiseră, de asemenea, licenţe de traseu pentru servicii regulate speciale contrar prevederilor art 41 din OMTCT nr.1842/2001; eliberarea de licenţe de traseu pe baza unor contracte nelegal încheiate între o asociaţie de transport, fără personalitate juridică (Horas SRL si Transroby SRL) şi beneficiari care nu sunt agenti economici, respectiv Sindicatul Liber Oltchim şi Primăria comunei Tomşani etc. Ca urmare a verificării dosarelor operatorilor de transport a rezultat că salariaţii din cadrul compartimentului Licenţe şi Autorizări, împreună cu şeful de agenţie, nu au respectat legislaţia în vigoare.
„Deficienţele din activitatea Agenţiei ARR-Vâlcea, condusă de d-l Crăpătureanu Ovidiu sunt evidente şi au mai fost semnalate şi în verificările anterioare efectuate atât de Corpul de Control, cât şi de alte organe ale statului (Prefectura Judetului Vâlcea) (...) Eliberarea unor licenţe de traseu pentru servicii regulate speciale fără respectarea cadrului legal, precum şi celelalte aspecte negative din activitatea agenţiei prezentate în conţinutul raportului, conduc la concluzia că d-l Ovidiu Crăpătureanu a efectuat un management defectuos“, se arată în concluziile raportului în care era din nou propusă revocarea lui Crăpătureanu din funcţia de şef de agenţie.
Reîntoarcerea
Reapariţia lui Ovidiu Crăpătureanu într-o instituţie din subordinea Ministerului Transporturilor i-a surprins pe mulţi. Se pare că funcţia de director general al Registrului Auto Român i-a fost oferită în urma unor lungi negocieri între ministrul Ludovic Orban şi deputatul PNL de Vâlcea, Emilian Frâncu. Surse din interiorul MT ne-au mărturisit că pe Orban nu l-a preocupat deloc competenţa profesională a lui Crăpătureanu ci numai întărirea propriei poziţii în Partidul Naţional Liberal.
Anton NICULESCU (Tir Magazin)
Web Design by DowMedia