Teodor Trancă, prim procuror controversat

joi, 21 iunie 2007

 Aranjamente interne în magistratura de vârf?

Teodor Trancă, prim procuror controversat

La începutul lunii iunie „Ziarul de Vâlcea" a trimis o adresă la mai multe instituţii ale statului printre care CSM şi Ministerul Justiţiei. Am încercat să atragem atenţia asupra pericolului ca în fruntea procurorilor vâlceni să fie numită o persoană controversată. Aveam informaţii că la concursul pentru ocuparea postului de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea cărţile ar fi deja făcute. Redăm pe scurt conţinutul adresei :„Redacţia bisăptămânalului Ziarul de Vâlcea dar şi alte redacţii din judeţul Vâlcea, deţin informaţii legate de susţinerea din umbră, de către grupuri de interese suspecte, a procurorului Teodor Trancă.
Se urmăreşte sprijinirea acestuia pentru a ajunge, după un examen-concurs ce va avea loc peste câteva zile, şeful procurorilor vâlceni. Ne exprimăm îngrijorarea faţă de avansarea acestui procuror deoarece asupra sa planează bănuiala că ar fi colaborat cu infractori, ar fi luat mită şi ar fi muşamalizat un accident rutier pe care l-a comis. O parte a presei centrale a relatat despre aceste lucruri în vara anului 2005. Procurorul Teodor Trancă a fost cercetat de procurorii-inspectori ai Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea a nu mai puţin de trei infracţiuni. Este vorba de producerea unui accident rutier cu maşina instituţiei pe raza judeţului Vâlcea în stare de ebrietate, cu victimă şi fugă de la locul accidentului; favorizarea unei bande de hoţi de maşini; luare de mită de la Mudura, un benzinar bihorean, care a ţepuit Arpechim Piteşti cu peste 15 miliarde de lei, la nivelul anilor '97-'98; cea de-a treia faptă pentru care magistratul vâlcean a fost cercetat - favorizarea membrilor unei reţele de hoţi de maşini.
 Ca urmare vă rugăm să dispuneţi verificarea sesizării noastre şi luarea măsurilor necesare pentru ca pe importanta funcţie din judeţul nostru să fie numit un magistrat competent, cu o conduită ireproşabilă şi care să nu poată fi controlat şi condus din umbră de grupuri de interese. Sugerăm chiar amânarea examenului respectiv dacă timpul nu permite verificarea atentă a candidaţilor. Vă mulţumim anticipat şi vă rugăm să ne răspundeţi, în scris, la adresa noastră din antet.”  La această adresă CSM ne-a răspuns în 13 iunie: „Vă facem cunoscut că petiţia dumneavoastră, adresată Consiliului Superior al Magistraturii şi înregistrată sub nr. 5639/SR/2007, a fost transmisă, spre competentă soluţionare Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, de unde urmează să primiţi răspuns.“
Trancă a câştigat concursul dar nu a fost numit

Conform site-ului CSM,  Teodor Trancă, l-a devansat pe  Gavril Paraschiv şi a câştigat concursul cu o medie 8,12 în timp de „ învinsul” a obţinut 7, 10. Contestaţia procurorului Paraschiv, ca toate contestaţiile de la acest concurs, a fost respinsă. Doamna judecător Cătălina Măgureanu, purtător de cuvânt al CSM, ne-a declarat miercuri că în cursul săptămânii viitoare, cel mai probabil marţi, 27 iunie a.c.,  va avea loc o şedinţă în care vor fi validate rezultatele concursului de numire a unor prim procurori. Cum nu există un precedent în care un astfel de concurs să fie reluat în urma unor sesizări  „Primim într-una sesizări împotriva unor magistraţi” procurorul Trancă va fi numit prim procuror săptămâna viitoare pentru un mandat de 3 ani. „Justiţie în formă continuată“ vorba unui coleg de breaslă.

Tiberiu Pîrnău

Traian Guminski

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe