Şpârle şi Şopârle

duminică, 17 iunie 2007

Şpârle şi Şopârle

• Iniţiativa legislativă  privind ştergerea datoriilor către stat a micilor berari a dat chix. Deputaţii i-au trimis pe patronii acestor societăţi comerciale (printre care se numără şi Nicu Spiridon, mahărul de la SC Bere Alutus SA) „la muncă, nu la mână întinsă “.

• Cititorii noştri ne sesizează prin intermediul poştei electronice: „Mergeţi la Comisia de fond funciar de la Primăria Maciuca, dacă vreţi să vedeţi imbecilitatea şi necinstea la ele acasă! Este acolo o cloacă: Smărăndoiu Dumitru (primar) - un incapabil şi un papă-lapte; Licu Carmen Daniela (secretar) - o ciubucăreasă fără pereche; Bolocan Mihai (referent agricol) - un comunist obraznic, etc. Pentru o amărâtă de adeverinţă, aceştia te plimbă luni de zile şi te storc de ultimul mărunţiş!“ Bineînţeles că noi nu băgăm mâna în foc, că aceste lucruri se întâmplă la Primăria Măciuca. Vom verifica şi vom constata, dacă scrisoarea electronică are un fundament real.

• Un alt cititor ne sfătuieşte să ne deplasăm la Şirineasa „…să vedeţi ilegalităţile făcute de primar şi de comisia de fond funciar condusă de acest profesor de matematică“. Vom  ajunge şi la Şirineasa în perioada următoare pentru o anchetă mai amplă.

•  Viceprimarul Constantin Monceanu a avut parte de un atac nemeritat şi suburban. Trecem peste modul grotesc de redactare şi insulte dar  nu putem înţelege cum poate fi acuzat un viceprimar că s-a închis în birou, când omul era plecat în concediu? Ar fi bine dacă cei care scriu astfel de atacuri ar putea munci măcar jumătate din cât a muncit în viaţă Vali Monceanu.

• Un zamparagiu ce scrie la comanda unui edil de staţiune apropiat firmei Urban a dat joi examen. Omul are permisul auto suspendat. Nu a luat sala dar mai conduce încă din când în când. Conduce autoturismul  fără permis şi scrie fără documentare. Nu ne miră. Un alt ziarist care locuieşte în zonă face şi mai rău. Conduce jeepul în stare de ebrietate. Frecvent.

• Primarul Mircia Gutău este sigur că antrenorul Pană împreună cu vreo doi, trei jucători au vândut meciul de la Baia Mare. Da, aşa este: „Acarul Pană e vinovat!“.

• Dumitru Buşe, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, va fi atacat violent în perioada următoare de nişte foşti prieteni. Ştiţi cum este domnule preşedinte: „Pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti!“. Cei două sute de milioane de lei vechi au fost cam puţini.

•  Mai mult ca sigur că şi alegerile din anul 2008 vor fi câştigate în municipiul Drăgăşani de un liberal. La cât de multe realizări are primarul Iordache nici nu ne mai miră acest lucru.

• Annabella a dat lovitura la Drăgăşani. În fiecare zi la singurul supermarket din Drăgăşani se formează cozi, ca pe vremea lui Ceauşescu. Totuşi, se anunţă nori negri pentru soţii Mutu. Un retailer puternic la nivel european se pregăteşte să atace piaţa drăgăşeneană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe