Licitaţia

joi, 21 iunie 2007

Licitaţia

 De câtăva vreme, Ghiţă Cârpaciu, sătul probabil, de ecourile mai mult nefavorabile, iscate in urma etalării zugrăvelilor lui, cu toate ca i-au adus bani destui, s-a gândit să-şi încerce norocul şi în alt domeniu. Al sticlelor colorate, cu toate că era străin de aceste tehnici. Dar când se preconizează o lucrare de anvergură, când se demarează lucrarea şi este nevoie şi de sticlă colorată, în urma căreia se vor încasa sume imense, ce nu face Ghiţă Cârpaciu?
Ia trei cărţi, doar atâtea, pentru că prea multe îi mănâncă timpul, trei ucenici amărăşteni, de prin canale, pentru că ăia nu cer decât un colţ de pâine şi o roşie cu ceapă, trei luni de pregătiri a cuptoarelor pentru copt şi…. gata! Clădirea preconizată creşte văzând cu ochii, cupola răsare dintre ziduri şi, nu-i aşa? Trebuia să se facă şi o licitaţie. Una, aşa ca să fie, cum se procedează de obicei, când persoana interesată, chiar dacă nu este agreata, ştie să iese in faţă. Aşa a procedat şi Ghiţă Cârpaciu şi a ticluit trei oferte mult mai scumpe ca a lui, şi-a găsit şi trei rivali şi…gata, licitaţia! La zar, cum s-ar zice, în sala cea mare cu cei avizaţi, cu ciocan, cu clopoţel şi lume adusă special de Ghiţă Cârpaciu, că, sigur, are şi admiratori, doar el taie şi spânzură printre zugravii oficiali ai urbei.

- Acceptă cineva mai puţin? Se auzi vocea gâtuită a speek-erului şi el improvizat, găsit in marele Paul Contratu, bun la toate şi tocmai atunci când ai nevoie…Acceptă cineva mai puţin? Toţi  tăceau, înfricoşaţi, poate, de suma lansată, destul de mare,dar totuşi mică. Câţiva din faţă, de fapt cei  trei”duşmani”, îl priveau cu admiraţie pe Ghiţă Cârpaciu  şi, cred, că se bucurau că au putut să-l ajute pe Cârpaci, cum îl numise într-o seară de tandreţe colegul său de zugrăveli Suru Salcie.
- Acceptă cineva mai puţin? Răsună pentru a treia oară glasul lui Paul Contratu, intonâmd  chiar această ciudată întrebare. Pentru că ciudată pare această formulare rostită într-o licitaţie de…artă, dar a fost creată special ca Ghiţă Cârpaciu, iubitul ideologilor puterii, să pună mâna pe suma alocată,doar are şi el nevoi personale…
- Adjudecat! Aşadar, pentru suma de 1.499.499.499 lei lucrarea cupolei va fi executată de maestrul Ghiţă Cârpaciu, celebrul nostru Ghiţă Cârpaciu, care, recent a obţinut marele premiu la Malul Dealului, chiar cu fragmente din opera pe care şi-o va etala pe cupolă…şi, brusc, Ghiţă Cârpaciu, sare de bucurie, ţipă, se îmbrăţişă cu adversarii şi sparse câteva sticle de şampanie…

„La zar” e sărbătoare! Cred şi eu , doar miliardu-i miliard…Pe nişte cârpeli încropite de Ghiţă Cârpaciu, marele celebru şi alte însuşiri…pe cupola de „la zar”…

George ACHIM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe