Vile şi blocuri pentru îmbogăţiţii tranziţiei

duminică, 13 mai 2007

 Vile şi blocuri pentru îmbogăţiţii tranziţiei

Judeţul nostru este unul în care se construieşte mult. Şi de către societăţi particulare care mansardează de zor şi fac blocuri unde nici nu te aştepţi dar şi de persoane fizice. Dacă mulţi dintre tineri nu au unde sta sau fac fel de fel de calcule să cumpere o locuinţă în rate şi să se îndatoreze pe viaţă, alţii - mai ales dintre cei care au avut funcţii ani buni - şi-au rezolvat situaţia imobiliară pentru tot neamul iar acum se extind cu vile, case de vacanţă, cabane. Vom prezenta periodic planurile unor astfel de întreprinzători şi proiectele lor.

Miţaru- vilă de vacanţă

Anton Miţaru, fost deputat PSD, fost preşedinte al Consiliului Judeţean, fost director de fabrici comuniste, fost arbitru de fotbal, îşi face, la marginea Râmnicului o casă de vacanţă. Pentru ridicarea ei a solicitat „ Modificare Intravilan PUG existent al municipiului Râmnicu Vâlcea”  şi introducerea în intravilan  a unei suprafeţe de 350 de mp ce va fi scoasă din circuitul forestier. Aria construită propusă are 140 mp iar aria locuinţei desfăşurate 420 mp. Normal că domnul Miţaru a obţinut toate parafele şi avizele necesare pentru că sistemul funcţionează perfect pentru cei care l-au servit şi i-au fost credincioşi.

MOTORACTIV- bloc în 1 Mai

Când faci afaceri cu autoturisme pe care le vinzi cu adaos substanţial şi apoi service-ul îl faci la minima rezistenţă faţă de clienţi poţi face şi bani. Bani pe care să-i bagi şi în terenuri. Silviu Vasilescu, patronul de la Motoractiv şi Enduro, ginerele directorului de la Drumuri Naţionale, Eugen Mănescu, a pus mâna pe un astfel de teren în cartierul 1 Mai din Râmnicu Vâlcea şi acum se pregăteşte să trântească pe strada George Enescu, la nr. 44-46, un bloc cu patru etaje. Zona este cam aglomerată dar Planul Urbanistic Zonal a fost deja avizat în favoarea firmei vâlcene care ştie când şi pe cine să sponsorizeze.

Becşenescu mai vrea 8 miniblocuri

Antares Homes, una dintre firmele ciudatului Grup aparţinând europarlamentarului milionar în euro intenţionează să construiască, în zona Daniil Ionescu, opt locuinţe familiale alcătuite din demisol, parter şi un etaj. Planul este interesant , planşa arată bine, aprobările vor veni. Nu ştim cum se va descurca însă Becşenescu Antares Homes având acum doar vreo 5 salariaţi, şi ăia la birouri, datorii importante către stat, bănci şi furnizori, conturile blocate şi o situaţie financiară care studiată atent prefigurează falimentul. Sau ne înşelăm noi?

Traian Guminski

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe