Victorie uninominală

duminică, 20 mai 2007

Victorie uninominală

Obosit după o sâmbătă plină iau un taxi spre redacţie. Taximetristul e jovial şi-mi explică, fără să întreb, de ce şi-a sacrificat ieri o jumătate de oră pentru a-l vota pe Băsescu. Adică pentru a spune NU la cererea celor 322. „ Păi unul din ăia e Becşenescu am înţeles. Ce a făcut acesta pentru noi, pentru vâlceni? Şi-a luat autogara din „1 Mai” a închis-o şi nu mai lasă lumea să parcheze acolo decât pe bani, a tăiat singura ţâşnitoare din zonă să nu aibă de unde bea lumea apă”. Omul continuă şi eu aş vrea să-i spun, dar sunt prea obosit pentru o discuţie lungă, că nici deputaţii Rovana Plumb şi Mitică Dragomir, nici senatorii Gheorghe Viorel Dumitrescu şi Mihail Popescu nu au făcut nimic concret. Lumea satelor nu-i ştie. Nu-i poate identifica decât ca ceva vag din rândul grupului „ 322”. Pe Băsecu îl ştiu Vâlceni şi-l ştiu şi pe primarul Gutău. În fond Băsescu s-a confruntat cu un grup din care cei mai mulţi nu au făcut decât avere şi cariere. Nu au realizat proiecte, nu au avut legi, nu au ţinut discursuri eficiente. Cei care l-au vrut suspendat au candidat mereu pe liste. Unii şi-au aranjat voturile şi pe plan inter, în alegerile din interiorul partidelor din care fac parte, unii şi-au cumpărat cu bani alţii cu linguşeli locurile de pe liste. Cei mai mulţi parlamentari pe care i-a avut judeţul nostru nu ar putea obţine nici 5 la sută într-o întrecere nominală. Sunt sigur că vâlcenii cunosc mai bine numele fotbaliştilor de la Steaua , Rapid sau Dinamo decât pe ale tuturor parlametarilor care-i reprezintă în Parlament. Tocmai pentru că ei, aceşti parlamentari umflaţi din banul public nu sunt reprezentativi. Nu sunt decât mesagerii propriilor interese. Unii sunt pupincurişti de profesie ai liderilor naţionali care fac listele. Şi maghiar au simţit acelaşi lucru. De aceea cetăţenii din judeţele Harghita şi Covasna, altădată extrem de conştincioşi la vot, nu au venit decât în număr mic la referendum. Au dat un semn. Un semn că s-au săturat de parlamentarii lor, aceiaşi de ani buni. Inşi care au pus mâna pe ştampila partidului şi care se trec singuri pe liste. Lumea a înţeles mesajul lui Băsescu. Şi vrea alegeri uninominale. Vrea să-l poată taxa pe cel leneş şi s-l voteze pe cel bun. Un vot uninominal ar lovi dur UDMR. Liberalii, pesediştii, democraţii, penegişti pot obţine mandate în judeţele cu populaţie preponderent maghiară. Punând tot candidaţi de etnie maghiară dar cu credibilitate mai mare decât a celor din Uniune. Chiar şi ţărăniştii şi cei de la PAS şi alţii de la alte partide neparlamentare au şanse la un vot uninominal. Iar partidele mari ar avea parlamentari mai responsabili. Un Ion Tudor sau un Matei Vintilă nu ar fi rămas pe dinafară în timp ce un fariseu ca Becşenescu, o paraşutată de la centru ca doamna Plumb sau un general din slujba lui Iliescu ca Mihail Popescu au ajuns parlamentari. Să nu mai vorbim de unii ca Mitică Dragomir. Victoria lui Băsescu este una uninominală. Există şi înfrânţi uninominal. Tăriceanu, Voiculescu, Vadim, Geoană, Iliescu, Hrebenciuc,Ludovic Orban, Crin Antonescu etc. Probabil toţi vor beneficia în continuare de votul pe liste pentru a rămâne pe posturi calde. Nu au onoare şi nu le pasă de vocea celor mulţi. Nici de voce nici de ce au aceştia pe mese, în case, în stomac.

Traian Guminski

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe