La sfârşitul acestei săptămâni, mai exact în perioada 4-6 mai, la Bistriţa se va desfăşura ediţia 2007 a Cupei României. Potrivit sistemului de desfăşurare adoptat de Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Handbal, în Cupa României participă doar primele opt echipe clasate în Liga Naţională feminină. Acestea au fost deja împerecheate după sistemul unui tablou principal al finalelor turneelor de tenis de câmp: locul 1 cu 8; 2 cu 7; 3 cu 6 şi 5-4, apoi câştigătoarele se califică în semifinale unde sunt astfel programate încât „capii de serie” – respectiv cele mai bune două echipe din campionat – să se poată întâlni doar în finală. Pentru a avea parte de o finală Oltchim Rm. Vâlcea – Rulmentul Braşov şi, implicit, de un nou duel între cei mai buni antrenori din Liga Naţională feminină – Gheorghe Tadici şi Mariana Târcă – cele două formaţii au de obţinut două victorii. Oltchim trebuie să învingă pe CSM Cetate Deva, apoi – în semifinale – să treacă de învingătoarea dintre HCM Baia Mare şi Dunărea Brăila. Ceva mai greu va fi parcursul echipei Rulmentul, căreia îi vor sta în cale mai multe echipe ce au căpătat în ultimul an şi puţină experienţă pe plan internaţional, respectiv în Challenge Cup. Astfel, gruparea antrenată de Mariana Târcă trebuie să învingă pe HCM Roman, apoi în semifinale va trebui să treacă de învingătoarea dintre „U” Jolidon Cluj-Napoca şi Tomis Constanţa.
Antrenorul Gheorghe Tadici a declarat recent că se teme de o atitudine concentrată împotriva echipei Oltchim, adversarii din teren, dar şi din afara acestuia dorindu-şi foarte tare să profite de o eventuală stare de euforie existentă în rândul vâlcencelor abia încununate cu laurii de campioane ale României. Partidele din semifinale (sâmbătă) şi finala (duminică) vor fi televizate pe TV Sport.
Web Design by DowMedia