Rudarii care fac mături, în faliment
Deşi locuiesc doar la o aruncătură de băţ de municipiul Râmnicu Vâlcea, rudarii din satul Lunca, ce aparţine de comuna Bujoreni, trăiesc ca-n Evul Mediu. Singura lor sursă de venit erau măturile şi coşurile din răchită pe care le confecţionau, le urcau în căruţe şi le vindeau prin tot judeţul, ba chiar şi în judeţele limitrofe. Noul Cod Rutier care interzice circulaţia căruţelor pe drumurile naţionale şi europene, i-a adus pe fabricanţii de mături la sapă de lemn. Când am mers în satul Lunca, ce aparţine de comuna Bujoreni, pe uliţa celor care se ocupă cu fabricatul de mături şi coşuri din răchită, ne-a întâmpinat o droaie de copii. Îmbrăcaţi sărăcăcios, cu haine ponosite şi poate chiar lihniţi de foame, copiii mai au puterea să se distreze, cerându-ne în cor să le facem fotografii. În spatele lor, mamele, ne spun fiecare propria durere, propriul calvar. “Să vină şi la noi camioanele cu ajutoare, cum vin la Brezoi, că e vai de mama noastră”, se aude o voce din mulţime. Rudarii din Luncă au acum puţine coşuri şi mături, stocurile sunt pe zero, iar fiecare femeie ne spune propria dramă. Violeta Bojă (27 ani) are trei copii, dintre care unul foarte grav bolnav. “ăsta care-l vedeţi cu mătura în mână are apă neagră la ochi şi trebuie operat la Bucureşti. N-am nici o leţcaie, iar soţul este în spital, pentru că s-a lovit la ochi. Locuim cinci oameni într-o cocioabă cu o singură cameră. Vedeţi să o vedeţi şi să vă minunaţi”.
„Ieuropa ne dă 25 de lei pe lună să creşti un copil”
În încăperea mizeră, cu două paturi, un pui de om de doar o lună scânceşte în continuu. O întrebăm pe Violetă dacă este greu să faci coşuri sau mături şi femeia, isteaţă de altfel, se destăinuie: “Pentru mături, nuielele trebuie să le recoltăm toamna din munţi. Mergem cu mic cu mare, toată familia şi când ajungem acasă, le belim, le punem pe coadă şi le legăm cu sârmă pe care o cumpărăm de la magazin. Coşurile sunt ceva mai greu de făcut. Eu am învăţat de la bunica cum se face şi îţi ia chiar o săptămână până este gata unul. Coşurile se fac din alun, pe care îl tăiem tot din pădurile din munţi, le decojim, le spargem, le călim la foc, apoi le subţiem şi abia la sfârşit le îngrădim. Când plecam cu ele, le vindeam pe cartofi, fasole, bulioane, dar acum, unde să te mai duci că am primit deja câteva amenzi pentru că am circulat cu căruţa pe drumurile publice”. Din mulţime o altă femeie, Aurica Mărunţelu (22 ani) completează: “ăştia îţi confiscă şi calul, îl duc la abator iar căruţa o vând la licitaţie. S-au pus pe noi să ne omoare, că aşa vrea Ieuropa aia. Uniunea asta să scoată metoda asta cu căruţele şi să ne lase să mâncăm şi noi o pâine! Ce Ieuropă ie asta, unde ne dă 25 de lei pe lună să creşti un copil”
„Dacă nu avem autorizaţie, ne belesc autorităţile!”
Dincolo de amenzile împovărătoare şi riscul de a rămâne fără animale, rudarii din Luncă mai au un of al lor, legat tot de coşuri şi mături. “Dacă mergem prin comune trebuie să avem autorizaţie că altfel ne belesc autorităţile”, spune o altă voce din mulţime. În cele aproape 100 de case ale rudarilor care se ocupă cu confecţionarea de “aspiratoare manuale” şi coşuri sunt extrem de mulţi copii. Nu este casă unde să nu fie de la doi până la cinci plozi. “Eu am rămas cu trei copii minori, iar soţul meu a murit acum patru ani într-un accident de maşină. Stau împreună cu încă patru fraţi în casa mamei şi n-am nici o sursă de venit. Până şi măturile astea şi coşurile pe care le făceam nu mai pot să le vând ca altădată. Cât să cari şi în spate că te dărâmă greutatea. Să ne ajute şi pe noi cineva să ieşim din mizeria asta în care trăim. Măcar cu niscaiva haine sau de-ale gurii”, spune Niculina Grancea. Ana Grancea, mamă a doi copii, se plânge că primarul nu i-a făcut dosar social motiv pentru care nu primeşte nici un ajutor. Ca ea sunt însă mult mai mulţi!
Problema circulaţie cu căruţele pe drumurile publice, fără rezolvare
Casele celor mai mulţi dintre rudarii din Luncă sunt nişte dărăpănături, unele acoperite cu folie de nailon, prin care, atunci când plouă, apa trece ca prin ciur. Acum însă, este o secetă cum nu s-a mai văzut de mult, iar luncănenii nu mai au nici apă în fântâni. Merg cu căruţa, cu butoaie din plastic, să ia din lunca Oltului, iar cum drumurile sunt adevărate hârtoape, până să ajungă acasă, rămân cu butoaiele aproape goale. Primarul comunei, Alexandru Roşu ne spune: “Avem în demarare un proiect prin care să le betonăm drumul către satul Lunca. Cât priveşte apa, dacă seceta va continua, va scădea debitul lacului de la Vidra şi vom trebui să trecem la măsuri de raţionalizare. Cât priveşte circulaţia căruţelor pe drumurile publice este o problemă care nu poate fi rezolvată prea curând. La noi în comună, ca de altminteri în toată România, oamenii sunt nevoiţi să nu mai poată ieşi cu animalele din curte şi asta pentru că nu există drumuri laterale pe care să circule”. Până una alta, în timp ce într-o altă parte a comunei, oamenii de afaceri şi-au ridicat vile care se învârt după soare, cu sisteme de protecţie şi camere de luat vederi, în aceeaşi localitate, alte suflete trăiesc fără curent electric şi fără nici o speranţă de mai bine în ziua de mâine.
Dorel ├×ÎRCOMNICU
Web Design by DowMedia