Profesionalism şi aprecieri pentru baschetbalistele de la CET Govora

duminică, 6 mai 2007

Profesionalism şi aprecieri pentru baschetbalistele de la CET Govora

După un campionat în care au evoluat peste aşteptări şi s-au clasat la final pe locul 4, baschetbalistele de la CET Govora au avut o  mini-vacanţă în pregătire, perioadă care s-a întins între 18 aprilie şi 2 mai. „Din această săptămână fetele şi-au reluat antrenamentele. Cel puţin pentru încă o lună. Apoi din iunie va fi iarăşi vacanţă. Reunirea pentru viitorul campionat este programată a avea loc undeva la începutul lunii august”, a declarat recent preşedintele clubului, Dorin Vlad. Cu prilejul acestor antrenamente vor fi prezente la Vâlcea, pentru a susţine probe de joc, trei baschetbaliste care evoluează în Divizia A. „Avem în plan achiziţionarea unor jucătoare de valoare din ţară. Nu putem divulga numele lor pentru că încă nu s-a terminat campionatul, iar două dintre ele sunt şi acum angrenate în play-off. Avem în vedere şi prelungirea contractului Laurei Bocoş, s-a integrat destul de bine la CET Govora, nu avem nici un motiv să ne dispersăm de serviciile sale”, a mai spus preşedintele Vlad. Şi vicepreşedintele clubului, ex-jurnalistul George Pirnea, în prezent director la SC Urban SA, a spus: „Suntem mulţumiţi de modul în care s-a comportat echipa noastră de baschet. Vrem să felicităm fetele, cât şi pe soţii Toma, pentru câştigarea medaliei de argint în campionatul Under 20. Performanţa lor reprezintă un semn că tinerele aduse la echipă, cât şi vâlcencele get-beget de la CET Govora au valoare. Sperăm la mai mult pentru anul viitor, când încercăm să aducem încă cinci jucătoare noi. CET Govora şi Urban SA au bătut deja palma pentru transferul a două jucătoare foarte bune din străinătate, una din Senegal şi alta din Rusia. Deocamdată nu putem oferi mai multe amănunte, întrucât ambele sunt sub contract. Suntem în tratative şi cu două jucătoare din SUA. Rămâne de văzut care dintre ele vor semna pentru CET. De asemenea, în lot vor mai veni trei senioare, dintre care una este componentă a lotului naţional“.

Chiar dacă în play-off-ul Diviziei A fetele de la CET Govora nu şi-au dublat evoluţia bună din campionat cu o serie de succese contra adversarelor de la Sportul Studenţesc Omnilogic Bucureşti, totuşi festivitatea de premiere o merită pe deplin. „Premierea jucătoarelor pentru acest sezon aproape excelent nu a fost uitată. Vrem ca festivitatea să se producă şi la nivelul societăţii, să fie invitate şi persoanele cu funcţii importante de conducere la SC CET Govora SA. În plus, poate va avea loc şi o festivitate la nivelul autorităţilor locale, vom vedea ce va fi! Cert e că fetele merită din plin să fie recompensate pentru efortul lor din acest campionat. S-au clasat pe locul 4 după sezonul regulat şi, chiar dacă au ratat accederea în semifinalele play-off-ului, tot nişte eroine rămân!” – a mai spus Dorin Vlad.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe