Piscul Pietrei, locul unde orăşenii se mută la sat

Piscul Pietrei, locul unde orăşenii se mută la sat

Piscul Pietrei este un sat cu un nume parcă predestinat. Aruncat pe un deal abrupt, pentru a ajunge la cele câteva familii, trebuie să iei pieptiş un drum abrupt, pietruit, care atunci când plouă sau ninge ca să ajungi cu un mijloc de transport este o adevărată aventură. De ani de zile oamenii “cocoţaţi” pe acele coline au coborât la şosea, rămânând să înfrunte sălbăticia zonei doar câteva familii de bătrâni. De câţiva ani încoace însă, dealul a început să prindă viaţă. Zeci de familii de orăşeni, unii din Râmnicu Vâlcea, Sibiu sau din alte zone ale ţării, ba chiar şi un sirian au cumpărat pământ în Piscul Pietrei. Natura de un pitoresc aparte atrage ca un magnet. Comuna Budeşti, de care aparţine şi satul, se populează zilnic cu orăşenii veniţi în căutarea unei oaze de linişte, în doar trei ani 1.000 de oameni, de la oraş, devenind.... “ţărani”.
Aglomeraţia marilor oraşe, poluarea, viteza infernală în care se trăieşte în oraşele mari, parcă pe apucate, i-a îndemnat pe foarte mulţi orăşeni să se retragă în satele din apropiere. Budeştiul este una dintre comunele din imediata vecinătate a municipiului Râmnicu Vâlcea unde au “evadat” în ultimii trei ani 1.000 de locuitori din oraşe. “În satul Bercioiu, după ce am introdus apă curentă, au apărut 30 de noi locuitori. Sunt oameni veniţi din Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Bucureşti, dar şi mulţi cultivatori de legume. Fiind pe malul Oltului, pământul este darnic cu oamenii, iar în satul Barza, bunăoară, avem cei mai mulţi pieţari. Oamenii construiesc sere, solarii şi pun răsaduri şi legume pe care merg şi le vând apoi în Râmnicu Vâlcea. Ne-au venit şi câţiva străini care s-au pripăşit în comuna noastră. Aici, îşi înalţă case, una mai arătoasă decât alta. Deşi ne-au plecat sute de tineri în străinătate, populaţia a ajuns de la 5.000 de locuitori, cât era acum trei ani, la aproximativ 6.000, în prezent. Cea mai spectaculoasă populare a unui sat este în Piscul Pietrei. Doar câteva case bătrâneşti în care îşi duceau traiul o mână de oameni, cei mai mulţi bătrâni, erau acolo pe deal, iar acum satul a întinerit. Când vom finaliza proiectul de introducere a apei curente, invazia va fi şi mai mare”, spune primarul comunei Budeşti, Gheorghe Mirea.

Orăşenii cresc preţul pământului

Pe drumul abrupt ce duce către Piscul Pietrei, grupuri de elevi urcă pieptiş către case. N-a plouat de multă vreme şi mai pot urca şi câteva maşini. Satul nici nu se vede sub crengile copacilor înfloriţi. Priveliştea este una de vis, iar mirosul florilor, aerul ozonificat te îndeamnă să respiri adânc şi să te resemnezi în faţa naturii. Mihaela Ghebu desfunda la tasma în faţa casei, iar la câţiva metri distanţă cu copil se juca în voie prin iarba de un verde crud. “Eu am fost prima care a venit aici, în urmă cu cinci ani. Am vândut apartamentul la oraş şi am cumpărat această casă cu pământul din faţă, cu suma de 45 milioane de lei. Acum preţul a crescut şi cred că dacă ar fi să vând aş scoate un miliarde de lei. Eu sunt casnică şi soţul lucrează la Râmnicu Vâlcea, dar face naveta. Au început să vină oameni cu toptanul, fug de oraş, unde viaţa e şi foarte scumpă”, spune femeia care apoi mai schimbă câteva vorbe cu o vecină. 

În România se trăieşte mai rău decât în lumea a treia

La câteva sute de metri, într-o livadă tânără, cu tot felul de pomi, de la meri şi cireşi, la gutui, piersici, corcoduşi şi te miri ce alte soiuri, doi oameni construiesc un... WC. Mlisan Mirel este un tânăr sirian, din Damasc, stabilit în Piscul Pietrei doar de câteva săptămâni. Vorbeşte foarte bine limba română. “De profesie sunt inginer mecanic, iar soţia mea, este profesoară de informatică la Colegiul Mircea cel Bătrân din Râmnicu Vâlcea. Avem trei copii şi am cumpărat aici acest pământ pentru a veni la sfârşit de săptămână să facem un grătar. Am adus o cabană din lemn, pe care am montat-o în livadă, iar în afară de cabană şi acest WC pe care-l construiesc acum, nu mai construim altceva”, spune sirianul, care brichisea de zor la construcţia de maximă... urgenţă. Mlisan a călătorit în Libia, Liban, Arabia Saudită dar despre România nu are cele mai bune păreri. “Nivelul de trai la voi este foarte slab, mult mai scăzut decât ceea ce se spune despre lumea a treia. Nu aveţi drumuri, nu apă curentă, nu canalizare, iar creditele pentru ţărani date de stat sunt împovărătoare. Impozitele sunt foarte mari şi oamenii abia trăiesc de azi pe mâine”. Frumuseţea naturii, despre care recunoaşte că nu este meritul exclusiv al românilor, ci este o soartă, un destin, este ceea ce-l ţine pe sirian legat de o Românie aflată încă departe de lumea civilizaţiei moderne.
Dorel ├×ÎRCOMNICU