Fostul Campionat Judeţean de Fotbal, transformat pentru o vreme în Divizia Onoare, iar actualmente este intitulat „Liga a V-a“ ar putea fi considerat fără a greşi prea mult că intră la categoria K1, mai ales după evenimentele ce au culminat acum aproape două luni de zile cu scandalul de la Voiceşti. Sancţiunile dictate atunci şi dialogurile purtate de conducerea AJF Vâlcea cu reprezentanţii echipelor de fotbal din judeţ au limitat pentru o vreme conflictele, ele reducându-se la finele lunii aprilie la doar două-trei eliminări în toate cele peste 30 de meciuri disputate la sfârşit de săptămână.
„Păsatul“ s-a umflat din nou în „vedetele“ fotbalului judeţean şi din nou cele mai violente abateri de la regulamentele sportive şi de la principiile sportivităţii se produc în zona de sud a judeţului, acolo unde după scandalul dintre suporterii echipelor Rapid Voiceşti şi Luceafărul Pesceana, acum avem substituiri la Şuşani şi un arbitru bătut de un aşa-zis fotbalist, la Ştefăneşti. Dar mai bine iată în continuare care sunt toate deciziile luate de Comisia de disciplină a AJF Vâlcea în ultimele două săptămâni, cu precizarea că în anumite situaţii - când a fost cazul de o singură etapă de suspendare - unii jucători şi-au ispăşit deja pedeapsa ori şi-au achitat „cauţiunea“ pentru a obţine dreptul de joc:
1) Jucătorii A. Săptaru şi S. Şogor (Real Cernişoara), N. Matei (Luceafărul Pesceana), A. Lepşa (FC Budeşti) şi M. Burduşel (Lera C. Stroeşti), eliminaţi pentru cumul de cartonaşe galbene, au fost sancţionaţi cu o etapă de suspendare şi penalitate, conform art. 47 din Regulamentul Disciplinar.
2) Jucătorul Alex Istocescu (Unirea Tomşani), eliminat în meciul cu Olteţul Zătreni pentru injurii la adresa arbitrului şi care după eliminare a aruncat cu mingea în arbitru, a fost sancţionat cu trei etape de suspendare şi penalitate, conform art. 48 / II şi art. 17 din Regulamentul Disciplinar.
3) Jucătorii C. Oltei (Saldi Cernişoara), C. Gherman (Piovra Lăpuşata), I. Smarandache (Vilarossa Laloşu), eliminaţi pentru injurii la adresa arbitrului, au fost sancţionaţi cu două etape de suspendare şi penalitate, conform art. 48 / II din Regulamentul Disciplinar.
4) Jucătorilor C. Niţă (Olteţul Zătreni) şi D. Dragomirescu (AS Oteşani), cărora li s-au reţinut carnetele de legitimare după jocurile avute de echipele lor pentru injurii şi ameninţări la adresa arbitrului, au fost sancţionaţi fiecare cu câte trei etape de suspendare şi penalitate conform art. 53 din Regulamentul Disciplinar.
5) Delegatul Ion Glăvan (Cerna Copăceni), evacuat din incinta terenului de joc pentru proteste şi injurii la adresa brigăzii de arbitri, a fost sancţionat cu trei etape de suspendare şi penalitate, conform art. 69 / III din Regulamentul Disciplinar.
6). Jocul de fotbal FC Sporting Rm. Vâlcea – FC Oltchim II Rm. Vâlcea (juniori), la care echipa oaspete nu s-a prezentat, s-a omologat cu scorul de 3-0 şi a fost sancţionată echipa FC Oltchim II Rm. Vâlcea cu penalitate.
7) Jucătorul Ilie Bălăşoiu (Oltul Ioneşti), eliminat în meciul cu Topologul Galicea pentru injurii la adresa arbitrului, a fost sancţionat cu o etapă de suspendare şi penalitate, conform art. 48 / II din Regulamentul Disciplinar.
8) Jocul de fotbal AS Pietrari – Dinamo Rm. Vâlcea, nedisputat din cauza lipsei asistenţei medicale, s-a omologat cu scorul de 0-3 şi a fost sancţionată echipa AS Pietrari cu penalitate, conform art. 40 din Regulamentul Disciplinar.
9) Delegatul I. Oaie (Victoria Frânceşti), evacuat din incinta terenului de joc pentru injurii la adresa arbitrului, a fost sancţionat cu o etapă de suspendare şi penalitate, conform art. 69 / III şi art. 16 (circumstanţe atenuante) din Regulamentul Disciplinar.
10) Jucătorul C. Nuţoiu (Victoria Ştefăneşti), eliminat în meciul cu CSR Măciuca pentru lovirea unui adversar, a fost sancţionat cu două etape de suspendare şi penalitate, conform art. 48 / II din Regulamentul Disciplinar.
11) Jucătorul E. Protesaru (CSR Măciuca), eliminat în meciul cu Victoria Ştefăneşti pentru lovirea unui adversar, a fost sancţionat cu trei etape de suspendare şi penalitate, conform art. 48 / II şi art. 17 din Regulamentul Disciplinar.
12) Jucătorul Gh. Enache (Victoria Ştefăneşti), eliminat în meciul cu CSR Măciuca pentru cumul de cartonaşe galbene, dar care după eliminare a avut o comportare violentă faţă de arbitru călcându-l pe picior, lovindu-l în tibii şi cu capul în frunte, totodată adresându-i cuvinte jignitoare, grosolane şi injurioase, a fost sancţionat cu şapte etape de suspendare şi penalitate, conform art. 47; art. 48 / III şi art. 16 din Regulamentul Disciplinar.
13) Jucătorul C. Mătulescu (Luceafărul Pesceana), eliminat în meciul cu Vilarossa Laloşu pentru scuiparea unui adversar, a fost sancţionat cu două etape de suspendare şi penalitate, conform art. 48 / II din Regulamentul Disciplinar.
14) Jocul de fotbal Olteţul Bălceşti – Dinamo Şuşani, la finele căruia echipa gazdă a contestat substituirea jucătorului Aurel Monea (Dinamo Şuşani), se omologhează cu scorul de 3-0 în favoarea echipei gazdă, întrucât jucătorul contestat nu s-a prezentat la raportul de arbitraj pentru
a-şi înscrie datele de identitate.
15) La Jocul de fotbal ALX Mateeşti – Juventus Roeşti, în timpul desfăşurării partidei, un spectator a pătruns în suprafaţa de joc, dar a fost imediat reţinut de organele de poliţie şi amendat. Pentru aceste aspecte organizatorice, echipa ALX Mateeşti este sancţionată cu avertisment şi penalitate, conform art. 32 din Regulamentul Disciplinar.
16) Jucătorul V. Vasile (Zorile Scundu), eliminat în meciul cu Viitorul Frânceşti pentru cumul de cartonaşe galbene, dar care după eliminare a încercat să lovească arbitrul cu picioarele şi a adus cuvinte injurioase la adresa echipei oaspete, a fost sancţionat cu patru etape de suspendare şi penalitate, conform art. 47 şi art. 48 / III din Regulamentul Disciplinar.
17) Jucătorul C. Stănescu (Zorile Scundu), eliminat în meciul cu Viitorul Frânceşti pentru atac violent din spate asupra unui adversar, a fost sancţionat cu două etape de suspendare şi penalitate, conform art. 48 / II din Regulamentul Disciplinar.
Web Design by DowMedia