Bilete falsificate la Cupa Cupelor la handbal

duminică, 20 mai 2007

Bilete falsificate la Cupa Cupelor la handbal

 

Conducerea CS Oltchim Râmnicu Vâlcea, respectiv Petre Berbecaru şi antrenorul Gheorghe Tadici au semnalat că în Vâlcea au început să se vândă încă de vineri bilete falsificate la finala Cupei Cuipelor la handbal. Meciul s-a jucat duminică, 20 mai, începând cu ora 17.15 la Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea, între CS Oltchim şi Byasen Trodheim (Norvegia). „Am depistat deja că există bilete falsificate şi am anunţat jandarmii în legătură cu acest lucru. Din păcate cei care vor avea de suferit vor fi cei care le-au cumpărat.” – a spus Petre Berbecaru. Falsificarea biletelor se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani, iar folosirea acestora se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, când înscrisul este oficial, şi cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă când înscrisul este sub semnătură privată. Pentru evitarea problemelor, organizatorii au luat măsuri drastice de control la intrarea în sală. Primăria a dat de asemenea o dispoziţie conform căreia se interzice vânzarea băuturilor alcoolice în incinta Sălii Sporturilor Traian în ziua de 20 mai, între orele 14.00 şi 19.00 şi în imediata vecinătate a sălii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe