Patronul de la Diana a făcut zob patru maşini şi a rănit o copilă de 9 ani
Sâmbătă, în jurul orei 16,00, la ieşirea din staţia Peco „Oltenia Internaţional”, de pe bulevardul Calea lui Traian, din Râmnicu Vâlcea, administratorul societăţii „Diana”, Dumitru Crăciunescu (48 ani), nu s-a asigurat la intrarea în şoseaua principală trecând peste marcajul simplu, în carosabil şi efectuând viraj la stânga. Neacordând prioritate, a lovit taxi-ul marca KIA, condus regulamentar dinspre Piteşti către Sibiu, de Vasile Iordache (48 ani), din Râmnicu Vâlcea. Din lovitura puternică dintre cele două maşini, taxiul a fost “catapultat” pe sensul opus de mers, lovindu-se de un Daewoo Matiz, condus regulamentar de un şofer de 35 de ani, din Poiana Mare-Dolj. Din aceeaşi coliziune, Audi A 6 aparţinând patronului Dianei, a lovit o Toyota, cu numere străine, ce se afla parcată regulamentar în afara părţii carosabile şi apoi a lovit o fetiţă de nouă ani, aflată lângă autoturism. Din carambolul celor patru maşini, au fost răniţi soţii Grădinaru, din Matiz (soţul aflat la volan şi soţia sa) dar şi Maria Măzărache, copila de nouă ani, aflată în afara părţii carosabile.
Web Design by DowMedia