Vreţi să promovaţi? Demonstraţi!
La finele acestei săptămâni, în Zăvoi se va disputa meciul CSM Rm. Vâlcea – Auxerre Lugoj. După succesul de la Alba Iulia şi după accederea pe locul 2 al clasamentului, speculaţiile legate de faptul că echipa antrenată de Costel Pană (foto) nu va dori să promoveze s-au înmulţit. Chiar de-ar fi aşa, un meci cu ultima clasată, Auxerre Lugoj, nu reprezintă prilejul de a-şi da cu stângu-n dreptu’. CSM-ul are şi un moral bun după obţinerea celor trei puncte chiar în finalul partidei de la Alba Iulia. Antrenorul Costel Pană declara presei sportive vâlcene, referitor la meciul cu ultima clasată că „trebuie să fim foarte atenţi cu lugojenii. Chiar dacă au ajuns pe ultimul loc în clasament, sunt sigur că îşi vor vinde scump pielea. În meciul cu noi îşi joacă practic una dintre ultimele lor şanse de supravieţuire. Va depinde numai de noi cum vom trata acest meci. Va trebui să ştim să gestionăm corect succesul frumos de la Alba Iulia, să lăsăm deoparte euforia, să revenim cu picioarele pe pământ”.
Web Design by DowMedia