Oltchim Rm. Vâlcea - HCM Baia Mare 39-24 şi Rulmentul Braşov - „U“ Jolidon Cluj-Napoca 29-31
Pregătiţi medaliile de campioane pentru Oltchim Rm. Vâlcea!
trupa lui Gheorghe Tadici mai are nevoie de o singură victorie în Liga Naţională pentru a fi şi din punct de vedere matematic campioana României
Fetele antrenate de Gheorghe Tadici nu au nici un obstacol în pasul lor de defilare spre titlul de campioane ale României. Cel de-al 21-lea succes consecutiv în Liga Naţională, coroborat cu eşecul pe teren propriu al campioanei en-titre Rulmentul Braşov a făcut ca în această lună să avem parte de un final de campionat înainte de termen. Practic la următorul succes, se poate sărbători câştigarea dreptului de a reprezenta România în Liga Campionilor la handbal feminin de către Oltchim Rm. Vâlcea prin adjudecarea celui de-al treisprezecelea titlu din istoria clubului vâlcean. Campionatul are 26 de etape din care s-au scurs deja 21. Rulmentul are 34 puncte, iar dacă bate tot până la final va face maximum 44 de puncte în clasament. Oltchim are deja 42, deci la următoarea victorie va ajunge la cele 44 câte poate obţine Rulmentul şi, pentru că în meciurile directe s-au consemnat victorii pentru Vâlcea, putem spune că din deplasarea de la Bucureşti, din sala celei ce a fost cândva rivala Rapid, acum se va întoarce galactica echipă campioană a României. Despre meciul din Sala Sporturilor „Traian“, în compania maramureşencelor de la HCM Baia Mare, numele învingătoarei n-a stat prea mult sub semnul întrebării, chiar dacă oaspetele au condus în primele minute (scor 2-3). A urmat un joc eficient şi spectaculos, spre bucuria galeriei tot mai numeroase de la meci la meci. Era şi normal să fie mulţumit şi publicul pentru că antrenorul Tadici le-a învăţat pe elevele sale nu doar să câştige, ci să facă şi spectacol. Beşe a finalizat două aeriene de mare efect iar meciul s-a încheiat cu un convingător scor de 39-24. Spre surprinderea multora, antrenorul Gheorghe Tadici nu a mai pus accentul în acest meci pe vedetele Pâslaru, Tivadar, Luca şi Maier, care fie au fost menajate pentru dubla din Cupa Cupelor (cazul ultimelor două), fie nu mai sunt agreate în lot, după cum s-a vehiculat prin presa sportivă naţională. A jucat în schimb foarte mult Narcisa Lecuşanu, handbalistă de la care Tadici aşteaptă o evoluţie mult mai bună în meciurile din competiţia europeană. În partida cu HCM Baia Mare, pentru CS Oltchim au evoluat: Dinu, Smedescu - Gâlcă (14), Meiroşu (5), Nechita (5), Beşe (3), Ardean (3), Gheorghe (2), Puşcaşu (2), Manea (2), Luca (2), Maier (1), Lecuşanu.
Web Design by DowMedia