Nu admitem ratarea calificării!

joi, 22 martie 2007

Handbal feminin - Cupa Cupelor / Oltchim Rm. Vâlcea - Podravka Koprivnica 27-32

 

Nu admitem ratarea calificării!

 

suporterii pot reprezenta acel „ceva“ în plus faţă de adversare pentru a putea obţine o victorie la o diferenţă de cel puţin şase goluri

 

Selecţionerul şi, în acelaşi timp, antrenorul echipei Oltchim, intransigentul Gheorghe Tadici, a fost foc şi pară de supărare după eşecul din Croaţia din primul tur al sferturilor de finală ale Cupei Cupelor la handbal feminin. Portăriţele au fost aspru criticate, Luminiţa Dinu fiind „pusă la zid“ nu doar pentru prestaţia modestă din prima repriză, ci şi pentru faptul că a cedat nervos şi s-a găsit ea grozavă să protesteze la deciziile arbitrilor. Pe Elisei a comparat-o - potrivit presei centrale - cu „pământul de flori“, iar Steluţei Luca i-a fost ironizată prestaţia modestă spunând că s-a împiedicat de ...marcajul terenului! Dacă celor trei jucătoare de bază nu le-a ieşit jocul şi mai adăugăm că şi Ionela Gâlcă a fost eliminată foarte uşor, atunci avem imaginea unei echipe Oltchim ce nu şi-a arătat deloc valoarea în Croaţia. La finele acestei săptămâni, mai exact sâmbătă după-amiază, în Sala Sporturilor Traian va avea loc manşa retur. Cei peste 3.000 de suporteri pot contribui prin scandările lor, prin încurajarea fetelor noastre, la obţinerea unui rezultat dorit şi a unei calificări spectaculoase. Desigur, frumoasa şi valoroasa handbalistă Ionela Gâlcă poate înclina balanţa decisiv în favoarea calificării echipei Oltchim. Spectacolul poate fi lăsat pe seama celor din tribună, iar în teren e nevoie de concentrare şi eficienţă. Nu va mai fi la mijloc nici oboseala unui drum greu, aşa cum a fost la meciul tur din Croaţia, acolo unde, potrivit unora, fetele noastre nu doar că au ajuns obosite, dar au trebuit să mai facă faţă şi rigorilor obişnuitului antrenament sever impus de exigentul Tadici. Pentru accesul în Sala Sporturilor s-au pus în vânzare bilete la preţul de 7 lei bucata, însă ele erau miercuri seara pe terminate. partida va fi transmisă şi în direct de TV Sport, dar datoria noastră de vâlceni este să fim acolo, în tribune, şi să strigăm: Hai, Oltchim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe