Naţionala lui Tadici a câştigat turneul polonez

luni, 5 martie 2007

În perspectiva meciului de baraj cu Suedia,

Naţionala lui Tadici a câştigat turneul polonez

Deşi a fost aspru criticat de către vâlceanul Teordor Florescu, finanţatorul campioanei Rulmentul, pentru felul în care a făcut selecţia la Naţională, antrenorul Gheorghe Tadici s-a dovedit a fi extrem de inspirat atunci când a pornit spre Polonia.  Pentru această actiune, selecţionerul Gheorghe Tadici le-a lăsat acasă pe Luminiţa Huţupan-Dinu, Steluţa Luca, Beşe, Tivadar, Ardean şi Ionela Gâlcă, în timp ce Vintilă, Bârsan şi Lecuşanu (foto - alături de antrenorul Tadici) au fost accidentate. România a câştigat cu 35-27 (15-12) prima partidă disputată în cadrul turneului din Polonia, cu selecţionata Ucrainei. Pentru România au înscris: Crap (2), Geiger (5, toate din 7 metri), Gatzel (2), Neagu (4 goluri, 2 din 7m), Gheorghe (1), Manea (1), Gogârlă (2), Puşcaşu (6), Ivan (3), Nechita (5), Meiroşu (3), Cartaş (1). În a doua partidă, contra gazdelor, România a învins cu scorul de 35-28 (14-14), în faţa a doar 400 de spectatori. Vicecampioana mondială a avut o primă repriză mai slabă, terminată la egalitate, 14-14, dar s-a desprins în partea a doua de selecţionata gazdă, câştigând detaşat, graţie unei Cristina Neagu în mare formă, autoare a 13 goluri. Echipa antrenată de Tadici a câştigat şi ultimul joc din cadrul turneului din Polonia, învingând cu 38-24 (19-8) selecţionata Belarus. Pentru România au marcat: Neagu - 7, Maier şi Manea - câte 5, Ivan, Gogârlă, Meiroşu şi Cartaş - câte 3, Nechita, Crap, Geiger şi Puşcaşu - câte 2, Roxana Cherăscu - 1. Într-o declaraţie făcută presei centrale, antrenorul vâlcean al naţionalei, Gheorghe Tadici, a spus: „Echipa a jucat foarte bine. Tolnai a închis poarta, iar apărarea a funcţionat foarte bine“. Antrenorul naţionalei feminine a evidenţiat şi câteva jucătoare după turneul din Polonia, care s-ar putea regăsi în lotul pentru barajul cu Suedia de calificare la Mondiale (Franţa 2007), din luna iunie: „Tolnai este clar lângă Luminiţa Dinu între buturi, în timp ce Puşcaşu, Neagu, Ivan, Meiroşu sau Nechita au demonstrat că sunt certitudini pentru prima reprezentativă. Sunt foarte mulţumit de acest turneu“.

Viitoare adversară, Suedia nu impresionează

Dublă înfrângere pentru Suedia.  Reprezentativa feminină a Suediei, adversara României în play-off-ul CM din 2007, a susţinut două meciuri de pregătire în compania Danemarcei. În prima partidă disputată la Aalborg, gazdele s-au impus cu 26-21, daneza Henriette Mikkelsen fiind principala marcatoare a jocului, cu 8 goluri. Suedia a pierdut şi al doilea joc susţinut la Aarhus, scor 27-31, după ce la pauză a condus cu 15-12.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe