Bere Alutus în prag de faliment, statul ar putea deveni acţionar
Management defectuos al vicepreşedintelui PSD Vâlcea
Într-o ţară normală fabrica de Bere Alutus ar fi fost băgată de mult în faliment. Poate ar fi fost mai bine ca statul să oblige convertirea datoriilor acestei societăţi în acţiuni, să redevină acţionar şi să pornească o operaţiune de reprivatizare. Fostul deputat Nicu Spiridon actualul manager al acestei unităţi de producţie a crezut mereu că poate beneficia de facilităţi. Presa centrală realiza în 2004 un Top al firmelor datoare către stat n care acţionari sunt parlamentari PSD. Redăm un citat din aceea perioadă „ Pe lista Uniunea Naţională a Patronatului din România apare şi deputatul PSD de Vâlcea Nicu Spiridon, acţionar la SC Bere Alutus SA, care a beneficiat de înlesniri la plata datoriilor pentru cele 154 de miliarde de lei.“ Şi pe plan local, datorită unor bune relaţii ale lui Spiridon, firma în care deţine acum majoritatea acţiunilor a beneficiat de clemenţă. La ora actuală Bere Alutus înregistrează datorii de 58.827.390.000 lei vechi către bugetul de stat, 10.689.410.000 lei vechi către bugetul asigurărilor social de stat şi 1.143.500.000 lei către bugetul asigurărilor de sănătate. Pentru că alături de alţi ziarişti, politicieni şi oameni de afaceri ne-am împotrivit unei legi, nepromulgată de preşedintele Băsescu, care ar fi permis radierea unor datorii mai vechi de trei ani în valoare de peste un milion de euro de care ar fi beneficiat Alutus domnul Spiridon a comandat atacuri în presa mercenară împotriva noastră, ne-a jignit şi calomniat în public şi ne-a acuzat că milităm pentru desfiinţarea a 200 de locuri de muncă. În realitate, Bere Alutus nu mai are decât 133 de salariaţi. Oricum mai mulţi decât fabrica Tuborg din Bucureşti care produce de 10 ori mai mult. Un management prost, o lipsă de inspiraţie a alocării eficiente a fondurilor pentru publicitate au dus la această situaţie. Nu se respectă procesele de fabricaţie şi nu se găsesc soluţii eficiente. Bere Alutus beneficiază de una dintre cele mai bune ape ( din Lotru) din România, care nu necesită proceduri de dedurizare, are mărci înregistrate, echipamente europene performante şi a beneficiat de investiţii importante în anii 1994-1995. (T.G.)
Web Design by DowMedia