FC Caracal - CSM II Rm. Vâlcea 0-2 (0-0)
Doar dacă nu se vrea, nu se promovează!
Sâmbătă, la puţin timp după terminarea partidei de la Caracal, un grup de suporteri vâlceni prezenţi la barul de la colţul stadionului Municipal aflaseră sau ascultaseră la radio despre meciul de la Caracal, iar victoria clară obţinută cu 2-0 i-a îndemnat la o serie de discuţii atât de aprige încât am considerat, ca unul ce asistasem la ele fără să iau parte, că merită prezentate cititorilor, nu de alta dar pare-mi-se că ele reflectă întocmai starea de spirit a tribunei, de aici şi explicaţia succeselor mai lejere în deplasare decât în Zăvoi. În opinia unora, CSM Rm. Vâlcea are anul acesta cel mai bun culoar spre Liga I. Din toamnă, dacă va fi să retrogradeze şi să ne fie colege de serie, echipele FC Argeş Piteşti şi Jiul Petroşani vor reprezenta grupări infinit mai greu de depăşit decât Dacia Mioveni sau Minerul Lupeni. Tot din toamnă, cu o mai mare experienţă competiţională, grupările din Târgovişte sau Reşiţa ar putea emite şi ele pretenţii la promovare. Apoi, despre jocul în sine, cel de la Caracal, văzut prin opiniile chibiţilor, se pare că publicului vâlcean îi lipseşte „cultura suporterului“. Tribuna e ostilă şi nu ştie să-şi încurajeze favoriţii. Pană şi elevii lui se simt mult mai în largul lor în deplasare decât în Zăvoi şi asta nu e bine. Stadionul de acasă a ajuns să fie un coşmar pentru vâlceni, în loc să fie pentru adversari! Păi, dacă acum, la un meci cu Building Vânju Mare, să zicem, tribuna pune presiune pe proprii jucători - în loc să-i încurajeze - iar adversarul nu este fluierat şi intimidat (în măsura bunului simţ, desigur), e greu să obţinem succesele care să ne ajute să ne menţinem pe loc promovabil. De aceea la Caracal, cred unii, vâlcenilor le-a fost mult mai uşor să învingă decât ar fi făcut-o în Zăvoi. Tânărul portar Rusandu a apărat un penalty la scorul de 0-0, iar Moţ, la jumătatea reprizei a doua să aducă CSM-ul în avantaj. Cu lecţia contra-atacului excelent predată de antrenorul Pană şi însuşită de „municipali“, pe fondul goanei după egalare a caracalenilor, ofensiva noastră a muşcat în final decisiv, obţinând un penalty pe care Cercel l-a transformat cu precizie când mai rămăseseră câteva secunde din meci. Concluzia: echipa a demonstrat că poate obţine promovarea, însă trebuie văzut cine nu vrea o astfel de performanţă: oare nu cumva şi publicul e vinovat pentru că nu ştie să-şi susţină favoriţii? Rămâne să vedem sâmbătă!
Web Design by DowMedia