Baschet / Divizia A
Dinamo putea fi învinsă de vâlceni la Bucureşti!
87-83, un eşec cu care ne putem mândri!
Înaintea partidei din Capitală dintre Dinamo Gealan Bucureşti şi BC Rm. Vâlcea, mai toată lumea garanta că trupa lui Cristi Achim va fi victimă sigură. Bucureştenii, chiar dacă nu mai au nici o şansă la primul loc, trag din greu pentru titlul de vicecampioni, iar un teoretic eşec cu vâlcenii n-ar fi fost admis nici măcar în acest sens. Din start trupa antrenată de renumitul Alexandru Vinereanu s-a avântat în atac şi a dorit să tranşeze soarta partidei. A fost doar 23-15 după primul sfert şi jocul prestat de vâlceni a surprins plăcut pe toată lumea. Evoluţia în acest sens, ascendent, a continuat până la pauză, sfertul doi fiind adjudecat de Dinamo cu 24-21. De la vestiare, cu toate că-i era absolut necesară victoria, gruparea dinamovistă n-a fost convingătoare. Trupa antrenată de Cristi Achim (foto) a trecut la catedră şi a predat două lecţii de baschet modern, spre uimirea publicului spectator din Sala „Floreasca“. BC Rm. Vâlcea a fost câştigătoarea ambelor sferturi de după pauză cu punctajul de 22-20 şi 25-20, insuficient, din păcate, să răstoarne scorul final. A fost doar 87-83, însă jocul echipei vâlcene ne dă speranţe că în clasament vor fi adăugate, cât de curând, şi unele succese.
Rezultate: CSU Atlassib Sibiu - Rapid Bucureşti 121-102Web Design by DowMedia