Varză de Zăvoi

luni, 5 februarie 2007

Rapid Bucureşti - CSM Rm. Vâlcea 7-0

Varză de Zăvoi

apărarea a fost visătoare: de două ori câte două goluri la nici un minut distanţă un gol de altul!

Înaintea partidei din Capitală, despre meciul Rapid - CSM Rm. Vâlcea se vorbea ca despre o posibilă revanşă la eliminarea din Cupa României, eliminare ce a avut loc tot în Giuleşti pentru că „minţile luminate“ ale grupării din Zăvoi au făcut în aşa fel încât interesul propriu să fie deasupra celui general, respectiv de a oferi suporterilor şansa să vadă un meci oficial de Cupă chiar în Râmnic. În fine, la vremea respectivă am afirmat de mai multe ori că Vâlcea fotbalistică este departe de ceea ce reprezenta spiritul Cupei pentru Chimia şi chiar pentru celelalte grupări ce s-au perindat prin Zăvoi şi s-au erijat în simbol al fotbalului vâlcean.

În prezenţa a aproape 3000 de spectatori, meciul de la Bucureşti - sau mai bine zis umilinţa din Giuleşti - a fost văzut(ă) graţie înregistrării partidei la TV Sport de întreaga ţară. S-a văzut că de la istorica victorie cu 1-0 faţă de Prometeu Craiova şi răsunătorul succes cu 5-1 în faţa liderului nepregătit al Ligii a IV-a vâlcene şi până la viitoarele meciuri de campionat mai e de muncă, altfel nu va dura mult până când optimismul legat de posibila clasare pe locul doi s-ar transforma în speranţa evitării retrogradării. În faţa puternicului Rapid, vâlcenii au rezistat doar 19 minute, până când Măldărăşanu a deschis scorul şi recitalul vişiniilor. Bădoi a majorat diferenţa în minutul 28, urmat la doar un minut distanţă de Maftei, care a ridicat scorul la 3-0. Până la pauză rapidiştii au mai tocat de două ori apărarea varză a vâlcenilor. Ganea a fost cel care a obţinut un penalty, tot el transformând de la 11 m pentru primul său gol la gruparea alb-vişinie. N-a trecut mai mult de un minut după gol şi Mazilu a majorat diferenţa la 5-0. Probabil de milă, Răzvan Lucescu, antrenorul echipei Rapid, a făcut mai multe schimbări la pauză şi în repriza a doua, astfel încât umilinţa să nu capete proporţii şi mai mari. Chiar şi aşa scorul a fost majorat de Griffiths la 6-0, iar Ianis Zicu a închis tabela în ultimul minut de joc la un 7-0 ce spune multe. CSM-ului nu-i rămâne de aici înainte decât să-şi caute adversari pe măsură, însă cum programul partidelor amicale a fost deja stabilit, să sperăm că nu vom asista la o nouă umilinţă şi în Zăvoi, atunci când CSM-ul primeşte vizita „campioanei unei mari iubiri“ - Universitatea Craiova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe