Meserii pe cale de dispariţie!
Ultima familie de cojocari din Vaideeni îşi caută de lucru
Vaideeniul este una dintre cele mai bogate localităţi din judeţul Vâlcea, unde ocupaţia de bază a “ungurenilor”, cum li se mai spune localnicilor, este creşterea animalelor. De-a lungul anilor aici s-au dezvoltat meserii specifice acestei ocupaţii: dărăcirul lânei, bătutul pieilor (la piuă), cojocăritul. Am vizitat zilele acestea ultima familie de cojocari din zonă. Oamenii spun că ocupaţia lor nu mai este rentabilă şi pentru a supravieţui trebuie să-şi găsească altceva de muncă. “Casa ciobanilor”, cum mai sunt denumite cojoacele miţoase ale oierilor, nu mai au căutare ca altădată.
Singura familie din Vaideeni care se ocupă cu cojocăritul este familia Ciontea. Ceilalţi cojocari mai cu experinţă au trecut în lumea celor drepţi, iar tinerii nu mai vor să se apuce de prelucrarea pieilor de oaie. Aşa că am trecut pragul ultimei familii de... “mohicani”, specialistă în prelucrarea cojoacelor. Tuşa Maria Ciontea, la cei 67 de ani, povesteşte că a “furat” această meserie de la ginerele primarului din Caransebeş. “Eram la colectiv şi îngrijeam animale de la o fermă din Caransebeş. Ginerele primarului era cojocar d emeserie, iar eu mergeam pe la el să văd cum prelucrează pieile. Totul se făcea manual, era multă murdărie şi se mucea din greu. Avem 30 de ani când mergeam să spălăm pieile la râu şi apoi le băgam într-o putină în care le învârteam cu mâna. Când am venit acasă, aici la Vaideeni, m-am apucat să fac singură”, spune tuşa Maria.
Meseria de cojocar „furată” de la ginerele primarului
Pentru că primului soţ al femei îi plăceau licorile bahice, femeia s-a despărţit şi s-a recăsătorit. Lui Ion, bărbatului de-al doilea, i-a plăcut să-şi ajute femeia, aşa că atunci când ceva nu-i ieşea, femeia mai trăgea o fugă la ginerele primarului. “Am lăsat loc de bună ziua şi aşa se face că, cu trecerea vremii prelucrarea pieilor nu a mai avut secrete pentru noi. Ne-am cumpărat utilaje şi munca s-a uşurat foarte mult”, spune ultimul cojocar din Vaideeni. Fiul tuşei Maria, Ionel-Dănuţ (29 ani) şi-a băgat de mic nasul în ceea ce fac părinţii. “Trăgeam de piei, cu toată puterea, când eram de-o şchioapă. Acum, acelaşi lucru îl face şi fiul meu Cătălin. Nu cred că el va mai apuca să practice meseria de cojocar. După absolvirea şcolii profesionale am rămas alături de părinţi şi am lucrat împreună”, ne spune tânărul.
Cojoacele nu mai au căutare nici măcar printre ciobani
Ionel ne ia în atelierul de prelucrat şi ne arată utilajele, explicându-ne care sunt etapele până când pieile ajung cojoace. Pieile de la oile sacrificate toamna, când pielea animalului este mai groasă şi lâna mai lungă, se spală şi se bagă la muiat, cu detergent. Se descărnează, apoi se curăţă de primul strat de piele, se argăsesc chimic, se trag, se cromează şi în fnal se finisează cu smirgherul. “Nu cred că cojocăritul mai are şanse de supravieţuire. Aşa nu se mai poate continua. Pe de o parte Agenţia de Mediu nu ne va mai da autorizaţie de funcţionare, ţinând cont că lucrăm cu substanţe chimice şi nu avem canalizare, iar pe de altă parte substanţele chimice folosite, cum este bazocromul, care ajută la cromare sunt aduse din Africa de Sud, la preţuri foarte piperate, prin firme intermediare. Mai mult decât atât, cojoacele tip Alain Dellon nu mai au căutare, iar cele pe care noi le numim “casa ciobanilor” nici ele nu se prea mai vând. Acesta costă în jur de 400 lei”, spune Ionel-Dănuţ. În timp ce vorbim cu gazdele, micuţul Cătălin face o adevărată demonstraţie cu pielile prelucrate de tatăl şi bunica lui. “Şi eu mă fac cojocar ca tata”, spune micuţul care se uită în ochii părintelui şi nu primeşte nici măcar o încurajare tacită.
Dorel ŢÎRCOMNICU
Web Design by DowMedia