Vâlcea are cele mai multe firme - fantomă

luni, 22 ianuarie 2007

Vâlcea are cele mai multe firme - fantomă

• Reprezentanţii Finanţelor Publice intensifică controalele

Criminalitatea economico-financiară este în continuă creştere la Vâlcea, mai ales în ceea ce priveşte infracţiunile sesizate. Astfel, pe parcursul anului trecut, la Vâlcea au fost reclamate nu mai puţin de 80 de fapte de natură economico-financiară, cu 48 mai multe decât în anul precedent. Dintre acestea, 69 au fost soluţionate (cu 28 mai multe decât anul trecut). Au fost soluţionate în această perioadă 23 de infracţiuni complexe, cu prejudiciul de peste 200.000 de lei noi.

84 de firme - fantomă în Vâlcea

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a identificat la nivelul ţării 1.226 de firme care nu funcţionează la sediul declarat şi contribuabili inactivi şi avertizează că tranzacţiile realizate de aceste companii nu vor fi recunoscute de fisc. În topul firmelor-fantomă, Vâlcea conduce detaşat cu peste 80 de societăţi. Prin urmare, Fiscul a început urmărirea firmelor fantomă, adică a celor care se declară inactive, dar în numele cărora se emit totuşi facturi sau chitanţe şi care, implicit desfăşoară o activitate comercială subterană. De acum înainte aceste societăţi inactive vor fi foarte bine inventariate, iar societăţile declarate inactive nu vor mai putea emite facturi fiscale sau alte documente sau tipizate cu regim special. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a întocmit chiar o listă neagră a firmelor inactive. Din lista neagră privind firmele inactive vor face parte şi firmele fantomă. Practic, firmele respective nu au valoare juridică, nu există. Orice agent economic care primeşte facturi de la aceste firme trebuie să ştie că respectivele documente fiscale nu vor fi deductibile şi nu vor produce nici un efect fiscal. S-a stabilit că, printre metodele folosite de evazionişti pentru obstrucţionarea inspecţiei fiscale se înscriu o multitudine de modalităţi mai mult sau mai puţin ingenioase, care, în totalitate, urmăresc acelaşi obiectiv: întârzierea şi denaturarea investigaţiilor fiscale.

Reducerea TVA cu ajutorul unor facturi de al firme fantomă

Administratorul unei societăţi din Drăgăşani, Haralambie Brătianu, în vârstă de 46 de ani, care are numai patru clase a fost cercetat de poliţiştii vâlceni de la Serviciul Economic pentru operaţiuni ilegale cu ajutorul unor documente aparţinând unor firme – fantomă, prin care a fost prejudiciat bugetul statului cu nu mai puţin de 319.208,39 de lei noi. Brătianu a fost cercetat pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi fals intelectual la Legea contabilităţii. Ancheta a fost demarată în urma unei sesizări venite din partea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea, care au efectuat un control la firma administrată de Brătianu, SC Edilen Service SRL Drăgăşani şi au observat că administratorul înregistrase în contabilitate cheltuieli nereale, cu scopul de a nu plăti sau a diminua impozitul pe profit, respectiv taxa pe valoarea adăugată. Prejudiciul total este în valoare de 319.208,39 de lei noi. Principalul obiect de activitate al firmei administrate de Brătianu este achiziţionarea de ţevi din inox, prelucrarea lor la unităţi specializate şi vânzarea apoi către clienţi a mărfii prelucrate. În urma verificărilor s-a stabilit că administratorul drăgăşenean achiziţiona marfă de la diferite persoane fizice, mai ales ţigani fără a întocmi documentele legale. Pentru a da însă o aparenţă de legalitate operaţiunilor şi de a deduce TVA-ul, acesta întocmea facturi fiscale provenind de la societăţi comerciale care nu există, care fuseseră radiate sau care nu erau plătitoare de TVA, din care reieşea că marfa ar fi provenit de la aceste societăţi. Din dispoziţia administratorului, facturile fiscale au fost înregistrate în evidenţa contabilă şi, în baza lor, a fost raportat la finanţe şi a fost dedus ilegal TVA-ul aferent, diminuându-se suma de plată. Astfel s-a procedat în cazul unor facturi fiscale cum sunt cele emise de firma precum Sc Chance SRL Bucureşti, SC Luxembourg SRL Bucureşti, Sc ICM Azur SRL Drăgăneşti – Olt şi SC Marpin SRL Dragodana – Dâmboviţa. În factura emisă de SC Chance SRL Bucureşti se preciza că societatea Edilen Service se aprovizionase cu ţeavă de inox în valoare de 40.579 de lei noi, doar că firma Chance nu figurează în baza de date a Ministerului Finanţelor Publice, datele sale de identificare corespunzând de fapt altei societăţi. Şi la controlul precedent, făcut de reprezentanţii Gărzii Financiare fuseseră identificate în contabilitatea societăţii din Drăgăşani facturi emise de mai multe firme fantomă, printre care şi Chance SRL. Nu s-a putut stabili însă de unde a reuşit vâlceanul să facă rost de respectivele facturi. „După anul 2000, acest mod de operare a devenit foarte răspândit, mai ales printre cetăţenii de etnie rromă, care au obţinut câştiguri importante în timp scurt. Teoretic, facturile acestea în alb pot fi achiziţionate foarte uşor, în diferite zone ale Bucureştiului sau în alte mari oraşe din ţară.” – a precizat ofiţerul vâlcean care s-a ocupat de acest caz. În contabilitatea firmei din Drăgăşani au fost identificate de asemenea şi facturi fiscale de la societatea Luxembourg, care figurează în baza de date a Oficiului Registrului Comerţului ca fiind radiată din anul 2002. Şi societatea Marpin figurează în baza de date a Oficiului Registrului Comerţului ca fiind radiată din 2001.
Anda VLAD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe