Firmă de pază, amendată drastic de ITM Vâlcea

joi, 11 ianuarie 2007

Firmă de pază, amendată drastic de ITM Vâlcea

• Tora Sistem SRL, „arsă” cu 470 milioane lei

Firma de pază Tora Sistem SRL a fost aspru sancţionată de Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea. Pentru că 31 de agenţi de pază dar şi alte persoane folosite în diverse scopuri nu aveau cărţi de muncă, inspectorii ITM Vâlcea au aplicat o amendă de 470 milioane lei vechi (47.000 RON) firmei Tora Sistem SRL. “Este cea mai mare amendă aplicată până acum de ITM Vâlcea, pentru că am identificat foarte mulţi angajaţi care lucrau fără forme legale” - a spus inspectorul şef Nicolăescu. În cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la începutul acestei săptămâni la sediul ITM Vâlcea, şeful acestei instituţii, Ion Nicolăescu a mai declarat că numai în cursul anului trecut, inspectorii au identificat un număr de 631 de persoane care desfăşurau activităţi fără forme legale. Valoarea amenzilor aplicate de ITM în cursul anului 2006 depăşeşte un miliard de lei vechi.  O.H.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe