Depunerea declaraţiei privind perioada fiscală de raportare a TVA

joi, 25 ianuarie 2007

Atenţie! Joi, 25 ianuarie 2007, ultima zi pentru

Depunerea declaraţiei privind perioada fiscală de raportare a TVA

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea informează că agenţii economici care, în anul fiscal 2006, au avut, potrivit legii, obligaţii declarative lunare la TVA, dar au realizat o cifră de afaceri din operaţiuni taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere de până la 100.000 euro, inclusiv, au obligaţia depunerii declaraţiei de menţiuni, cod 010, în vederea înregistrării în vectorul fiscal, pentru anul fiscal 2007, a obligaţiei declarative trimestriale.
                Operatorii economici care, în anul fiscal 2006 au avut, potrivit legii, obligaţii declarative trimestriale la TVA, dar au realiza o cifră de afaceri din operaţiuni taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere de peste 100.000 euro au obligaţia depunerii declaraţiei de menţiuni (010), în vederea înregistrării în vectorul fiscal, pentru anul fiscal 2007 a obligaţiei declarative lunare.
                De asemenea, operatorii economici care, în anul fiscal 2006 au avut, potrivit legii, obligaţii declarative trimestriale la TVA şi au realizat o cifră de afaceri din operaţiuni taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere de până la 100.000 euro, inclusiv, au obligaţia depunerii unei declaraţii pe propria răspundere, până în data de 25 ianuarie, în care să menţioneze cifra de afaceri din anul precedent, în vederea înregistrării în vectorul fiscal, pentru anul fiscal 2007, a obligaţiei declarative trimestriale.
                În acelaşi timp, operatorii economici care, în anul fiscal 2006 au avut, potrivit legii, obligaţii declarative lunare la TVA şi au realizat o cifră de afaceri din operaţiuni taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere de peste 100.000 euro nu au obligaţia depunerii vreunei declaraţii.

                De reţinut! Cursul de schimb valutar al euro în funcţie de care se cuantifică cifra de afaceri în euro, în ultima zi lucrătoare a anului fiscal 2006, a fost de 3,3817 lei.

                Pentru eventuale clarificări, aveţi posibilitatea să solicitaţi sprijin în cadrul asistenţei acordate gratuit contribuabililor, direct, la sediul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice din municipiul Râmnicu-Vâlcea, str. General Magheru, nr. 17. De asemenea, aveţi la dispoziţie numărul 73.17.07 - "telefonul contribuabilului", linie destinată în exclusivitate răspunsurilor la întrebările contribuabililor privind legislaţia financiar-fiscală şi 73.77.77, interior 2049, Serviciul de gestiune, registru contribuabili şi declaraţii fiscale.

*

Baza legală: art. 1561 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal cu modificările şi completările ulterioare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe