Şpârle şi Şopârle

luni, 18 decembrie 2006

Şpârle şi Şopârle

# Cartierul Ostroveni a ajuns să aibă nu numai foarte multe baruri şi sedii bancare, dar mai nou şi sedii de ziare. Ceea ce este foarte bine. După ce ani buni editorul şef la împroşcat cu noroi pe Romeo şi al său ziar, pe care l-a denumit ziar de cartier, fiţuică de Ostroveni etc, acum lucrurile s-au schimbat. Petre s-a mutat cu redacţia în Ostroveni. Stă împreună cu tipografii săi într-o fostă centrală termică primită cadou de la primarul Gutău. Nu ne-ar mira ca în centru să fi dat o ţeapă şi să-l fi lăsat pe domnul Catrinoiu fără chiria pe câteva luni. E genul lui să uite să plătească şi foştii săi redactori ştiu bine că avem dreptate.

# Când te prinde cangrena la un deget trebuie să-l tai. Să încerci să salvezi mâna. Aşa e şi în afaceri. Din păcate acest lucru nu are să-l înţeleagă un om de afaceri din Vâlcea, care a umblat destul în Europa. Îi dăm un sfat bun, să renunţe rapid la firmele neprofitabile şi să o salveze pe cea care merge bine şi care creditează de multe luni nemunca şi managementul defectuos din celelalte societăţi ale sale. Să faci credite pentru a plăti datorii la stat nu e o soluţie. Decât de sinucidere economică!

# Inspecţia în Construcţii ar trebui să facă ce trebuie pentru ca baraca insalubră de tablă abandonată lângă River Plaza Mall să dispară. Sperăm să nu existe interese economice care să împiedice această operaţiune absolut necesară. Iar cei de la „ Contra” să nu bage contre fără rost!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe