Handbal feminin
Ne vizitează Mureşul în sala de la Energetic
După o pauză destul de lungă a Ligii Naţionale de handbal feminin, fetele de la CS Oltchim, antrenate de selecţionerul Gheorghe Tadici, vor reveni parţial în faţa propriilor suporteri, pentru că disputa contra ultimei clasate, Mureşul Tg. Mureş, nu va avea loc în Sala „Traian“, ci în sala de sport a Liceului Energetic, acolo unde cu greu pot intra două-trei sute de suporteri. Mutarea a fost cauzată de faptul că, la finele acestei săptămâni, se va organiza în Sala Sporturilor „Traian“ cea de-a doua ediţie a Balului Primăriei. Referitor la meciul cu Mureşul Tg. Mureş trebuie subliniat că nu se poate pune decât problema scorului la care va învinge CS Oltchim, pentru că ardelencele au înregistrat numai eşecuri în cele zece partide disputate până acum în Liga Naţională.
Web Design by DowMedia