FC Oltchim Rm. Vâlcea - Maris Tg. Mureş 1-1
Diculoiu a cerut intervenţia poliţiei în tribună!
Laurenţiu Fier şi alţi câţiva foşti fotbalişti ai echipei FC Oltchim au contestat vehement conducerea actuală, dar i-au încurajat pe cei din teren
Ultimul meci jucat anul acesta de către FC Oltchim pe propriul teren a ţinut în centrul atenţiei spectacolul din tribună, nu cel de pe gazon. Chiar dacă acelaşi parcutant atacant Preda a deschis relativ repede scorul pentru vâlceni, evenimentele importante s-au mutat acolo unde un grup de foşti jucători ai echipei FC Oltchim, în frunte cu temperamentalul Laurenţiu Fier, şi-au exprimat opiniile în gura mare, aducând mai multe acuze conducerii fostei campioane. Iritat de reproşurile exprimate uneori mai puţin academic, preşedintele Mihai Diculoiu a cerut intervenţia unui echipaj al poliţiei, iar angajaţii firmei Sibguard au recunoscut că şi lor li s-a atras atenţia să-şi facă datoria, însă n-a fost nevoie ca aceştia să acţioneze. Doi poliţişti i-au legitimat pe contestatari, un moment amuzant fiind acela când a fost nevoie ca americanul Emanuel Moldoveanu să-şi arate şi el actele de identitate. Poliţiştii, pe drept cuvânt, nu puteau face mai mult. Şi-au făcut datoria, chiar dacă preşedintele Diculoiu a fost nemulţumit de „soluţionarea cazului“. Liderul de sindicat a demonstrat chiar că are mult curaj şi s-a deplasat în „gura lupului“, adică în faţa contestatarilor şi le-a cerut poliţiştilor ca Fier şi compania să fie evacuaţi din tribună. Nu s-a întâmplat aşa ceva, astfel că cei ce şi-au exprimat nemulţumirile la adresa conducerii FC Oltchim au continuat „spectacolul“. Ei i-au solicitat printre altele să i se dea banii lui Iosif Melcea pentru contribuţia la câştigarea campionatului trecut. Tot cu acest prilej am mai aflat şi alte nemulţumiri legate de activitatea conducerii clubului FC Oltchim, chiar şi unele aşa-zise nereguli despre care vom vorbi după ce le vom verifica. Întrebarea cea mai sâcâitoare a fost aceea legată de „vânzarea“ locului echipei FC Oltchim din Divizia B şi cum este posibil ca o echipă ce reprezintă cel mai puternic sindicat din judeţ şi cea mai importantă societate comercială vâlceană să aibă tribune ruginite, să nu aibă o „oficială“ şi nici măcar un loc amenajat mai de Doamne-ajută pentru presă. În fine, revenind la jocul propriu-zis, să spunem că apatia a fost aproape totală, doar în ultimele minute, după restabilirea egalităţii fiindu-ne dat să vedem ceva mai multă determinare. Mureşenii au ratat o mare ocazie de a trece în avantaj, imediat cei de la FC Oltchim ţintind bara porţii adverse. Rămâne însă de urmărit conflictul dintre foştii jucători şi conducerea clubului, pentru că Gelu Voica a fost dat afară din motive necunoscute şi are de gând să-i acţioneze în justiţie pe cei ce l-au lăsat fără serviciu. În altă ordine de idei, şi ceea ce se va întâmpla la nivelul băncii tehnice merită urmărit.
Web Design by DowMedia