Există o problemă la Regia Autonomă de Drumuri şi Poduri Vâlcea iar controversele din ultima perioadă pe marginea transformării sau nu a acesteia în societate comercială nu fac decât să sublinieze faptul că acolo trebuie făcut urgent ceva. Încă de la început, trebuie spus faptul că RAJDP este subordonată Consiliului Judeţean iar din această postură, o decizie cu privire la viitorul oamenilor care lucrează încă în regie va fi luată, până la urmă, de către conducerea acestei instituţii.
Nu mai este nici un secret pentru nimeni că RAJDP este folosită de Consiliul Judeţean aşa cum stăpânul dispune cum vrea de majordomul său. Apare o problemă în nu ştiu ce localitate, regia trebuie să trimită obligatoriu echipe care să se ocupe de problemă. Vin inundaţiile şi distrug drumurile, toate utilajele regiei sunt blocate acolo unde este nevoie de ele. Totul se face pe bani foarte puţini, uneori chiar pe gratis. Lucrări care altminteri ar costa primăriile multe miliarde de lei vechi, sunt realizate de RAJDP.
Nu ştiu dacă e bine sau rău că se întâmplă aşa, însă este cert un lucru: RAJDP se confruntă cu o lipsă acută de finanţare iar scamatoriile pe care conducerea le face pentru a menţine regia pe linia de plutire reprezintă doar zbateri neputincioase în faţa realităţii dure. Bugetul judeţului, şi aşa sărac, nu poate şi nici nu trebuie să acopere nevoile mari ale unei structuri care are nevoie de mulţi bani pentru a deveni rentabilă. Acolo este nevoie de investiţii în utilaje, dar şi în oameni, este nevoie de retehnologizare. Menţinerea regiei în actuala formă de organizare nu face decât să prelungească o agonie care nu face bine nimănui.
Pe de altă parte, toată lumea ştie ce se întâmplă atunci când statul – în speţă consilierii judeţeni, hotărăsc să transforme în societate comercială o regie. Pasul următor este privatizarea şi cred că nu mai este nevoie să exemplific de ce cu toţii avem sentimente nu tocmai bune vizavi de modul în care în România s-au privatizat sute şi mii de societăţi. Avem în judeţul nostru nenumărate exemple de privatizări care nu au dus la nimic bun. Aşa cum era de aşteptat, şi în jurul transformării RAJDP în societate comercială au apărut discuţii aprinse. Nu puţini sunt aceia care cred că în spatele acestei manevre, în aparenţă menită a schimba în bine destinele regiei, se află personaje dintre cele mai negative din lumea afacerilor, care au tot interesul să pună mâna pe patrimoniul regiei. În ultimele luni au fost vehiculate câteva nume de afacerişti controversaţi, care fac lobby pe lângă anumiţi consilieri judeţeni în vederea adoptării unui proiect de hotărâre favorabil. Este lesne de înţeles ce s-ar întâmpla dacă RAJDP ar încăpea pe mâna unui asemenea afacerist; ar avea loc disponibilizări masive de personal, noul patron nu va mai fi interesat să execute lucrări mari cu bani puţini iar Consiliul Judeţean va fi nevoit să apeleze la firme private care îţi închiriază buldozerul cu câteva sute de euro pe oră. În acest fel, bugetul şi aşa de austeritate, ar fi înghiţit de firmele de construcţii, printre care şi fosta RAJDP.
Date fiind aceste câteva elemente, consilierii judeţeni ar trebui să ţină seama de toate consecinţele votului pe care îl vor da atunci când RAJDP se va afla din nou în centrul discuţiilor. Cea mai agreabilă formulă ar reprezenta-o, cred eu, găsirea unei soluţii de compromis. Transformarea regiei în societate comercială ar putea reprezenta o parte a soluţiei, însă privatizarea ulterioară ar trebui să ţină cont atât de interesele judeţului, cât şi de cele ale societăţii. Dacă RAJDP va încăpea într-o bună zi pe mâinile unora dintre cei care s-au obişnuit de ani de zile să facă averi fabuloase pe seama banului public şi a patrimoniului de stat, va fi doar vina consilierilor judeţeni, care au mai dat încă un mandat pentru jaf. Aşadar, mare atenţie!
• Octavian HERŢA
Web Design by DowMedia