O operaţie în China i-ar putea salva viaţa

joi, 12 octombrie 2006

Sufletul oamenilor de bine – ultima speranţă pentru o fetiţă de 3 ani:

O operaţie în China i-ar putea salva viaţa

O fetiţă în vârstă de 3 ani din Brezoi, care este „lumina ochilor” pentru părinţii ei are foarte puţine şanse de supravieţuire. Drama familiei Vlăsceanu a ajuns până acum la urechile câtorva oameni de bine, dar acest lucru nu este suficient pentru a o ajuta pe Iulia să supravieţuiască. Pentru o mamă este un sentiment groaznic să nu poţi face nimic pentru copilul tău şi să-l vezi stingându-se încetul cu încetul.

Singura speranţă – o operaţie în China

Iulia Vlăsceanu are numai trei ani, iar părinţii ei sunt într-o situaţie disperată, încercând să strângă banii necesari pentru o deplasare la Beijing. O operaţie în China ar fi singura speranţă pentru Iulia, iar mama ei trebuie să meargă la începutul lunii noiembrie la spitalul din Beijing pentru consultaţie. “Sunt mama a doi copii, un băieţel de 9 ani şi jumătate, care în urmă cu 3 ani, a primit cadou o surioară şi spera ca ea să-i bucure după-amiezile liniştite. Venirea ei însă, a fost ca praful aşezat peste cei şapte ani de aşteptare pentru un frăţior sau o surioară care, cu singura suflare cu care un medic a pus un diagnostic grav, a fost spulberat şi împrăştiat peste anii copilăriei lui lângă o surioară cu care nu poate alerga, nu se poate căţăra în copaci sau măcar sta de vorbă. La 28 august 2003 a venit pe lume Iulia. După puţin timp de bucurie şi speranţă am aflat că fetiţa noastră suferea de paralizie cerebrală, tetrapareză spastică, strabism convergent, ceea ce a condus la retard psiho-motor grav. Deşi are trei anişori nu-şi ţine bine capul, nu stă în şezut, cu greu îşi foloseşte una dintre mâini şi singurul cuvânt pe care îl poate pronunţa este „mama”.” – spune mama fetiţei, Doina Vlăsceanu. Handicapul sever de care suferă Iulia ar necesita mulţi ani de recuperare kinetoterapeutică, iar intervenţia chirurgicală din China ar grăbi recuperarea.

Operaţie de 30.000 de euro

Operaţia costă în jur de 30.000 de euro, iar părinţii fetiţei nu au de unde să dea aceşti bani. „Nădăjduiesc să putem acoperi măcar o parte din cheltuielile presupuse pentru transport şi realizarea actului medical, care se cifrează în jurul sumei de 30.000 euro.” – mai spune mama fetiţei. Pentru cei care doresc să-i ajute soţii Vlăsceanu au deschis la Banca Transilvania Râmnicu Vâlcea, prin Asociaţia Psihologilor Vâlcea conturile RO13BTRL03901205333169 (lei)  şi RO59BTRL03904205333169. (euro), iar părinţii pot fi contactaţi la numărul de telefon 0740241062, sau la adresa de e-mail: [email protected]. Familia Vlăsceanu locuieşte în oraşul Brezoi, pe strada Unirii, numărul 99, bloc 13/2, scara A, apartament 19. Până acum părinţii fetiţei au vândut tot ce aveau pentru a strânge bani, dar speranţele de a reuşi să strângă suma necesară pentru operaţie sunt foarte puţine. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe