Traficanţii de carne vie au ajuns la beci

joi, 14 septembrie 2006

Traficanţii de carne vie au ajuns la beci

• Reţeaua vâlceană, care acţiona în Italia şi Austria – anihilată de poliţie după un an de cercetări

După mai mult de un an de cercetări, procurorii şi poliţiştii vâlceni de la Crimă Organizată au anihilat o reţea de traficanţi de carne vie care racola din România fete pentru a le duce «la produs» în Italia sau Austria. Şapte dintre membri reţelei au fost trimişi în judecată zilele acestea, dintre care cinci în stare de arest preventiv.

Liderii grupului erau vâlceni

Liderii grupului infracţional erau Vasile Oprea, zis « Puiu », de 40 de ani, Dorin Mitrea, zis « Raţă », de 31 de ani şi Eugen Alin Drăghici Bucă, de 26 de ani, toţi din Râmnicu Vâlcea. Ei au mai fost ajutaţi de Dumitru Cătălin Brănescu, de 30 de ani, de Doina Ionela Roman, (23 de ani), zisă « Janet », precum şi de soţiile primilor doi, Emilia Georgeta Oprea, (35 de ani), zisă « Mimi » şi Elena Nicoleta Mitrea, zisă « Nadia », de 26 de ani, acestea fiind cercetate în stare de libertate. Toţi sunt cercetaţi pentru trafic de persoane. Vasile Oprea este cercetat în plus şi pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi o infracţiune informatică. Traficanţii au racolat zeci de fete în străinătate, pe care le-au transportat şi le-au vândut « peştilor » în perioada 2003-2006, pe teritoriul Italiei şi Austriei. Anchetatorii au probat racolarea a 12 femei, în general de condiţie modestă, cărora traficanţii le-au promis locuri de muncă în străinătate. Traficanţii racolau tinere din judeţele Olt, Sibiu, Argeş şi Vâlcea, iar multe dintre fete erau minore. O parte dintre acestea au fost racolate din judeţul Vâlcea, din parcările de pe Valea Oltului. Reţeaua era bine organizată, fiecare membru al reţelei având un rol bine stabilit în cadrul ei. După ce « victimele » acceptau propunerea le era obţinută viza şi paşaportul tot de membrii grupului, care le transportau apoi în Austria şi Italia. Fetele erau găzduite la persoane cunoscute sau erau imediat vândute la bordeluri pentru aproximativ 1000 de euro fiecare. După aceea patronii cluburilor de noapte le informau pe fete că aveau datorii la ei pentru banii cheltuiţi şi le obligau să se prostitueze « la foc continuu », de seara până dimineaţa. Uimitor, în loc să scadă datoriile creşteau însă de la o lună la alta, motivându-se că sunt necesare demersuri pentru legalizarea angajării lor, vizite medicale, întreţinere etc. Majoritatea fetelor care au reuşit să fugă de la proxeneţi şi să se întoarcă în România nu aveau la ele nici un ban. Multe dintre ele au fost la un pas de sinucidere, dar a fost şi un caz când una dintre fete s-a întors în aceleaşi condiţii în străinătate, cu aceiaşi traficanţi pe care nu îi reclamase la poliţie de frică. « În urma percheziţiilor domiciliare efectuate la autori au fost găsite documente de identitate ale unora dintre victime, precum şi alte probe. În sarcina celor şapte inculpaţi au fost reţinute infracţiunile de trafic ilegal de persoane si asociere în grupare în vederea săvârşirii de infracţiuni, iar în cazul lui Vasile Oprea s-a mai adăugat falsul în înscrisuri sub semnătură privată. » - a precizat subcomisarul Marcel Sărdaru, de la Poliţia Vâlcea.

Calvarul a început în 2003

Calvarul majorităţii victimelor a început în anul 2003. Patru dintre victimele traficanţilor de carne vie au avut curajul de a-i reclama autorităţilor în anul 2005, deşi calvarul lor începuse încă din 2003. Traficanţii racolau în general fete sărace, cărora le promiteau că avea să le facă rost de locuri de muncă bine plătite în Italia, Austria sau Germania. Ei le plăteau şi cheltuielile de deplasare, spunându-le că „datoria” putea fi achitată de ele în momentul când ajungeau în străinătate, din „încasări”. Ajunse la destinaţie femeile erau sechestrate, vândute mai rău decât sclavele şi obligate să se prostitueze, sub atentă supraveghere. Printre victime a fost şi o tânără de 18 ani, elevă la o şcoală profesională din Râmnicu Vâlcea, care a fost racolată de Eugen Bucă. Acesta i-a promis că o va ajuta să îşi găsească un loc de muncă stabil în Italia, ca ospătară la un restaurant. Mai mult, individul s-a oferit să-i facă rost de paşaport, de viză de trecere a frontierei şi chiar de găzduire – la sora lui, Larisa Georgeta Bucă. Pentru a nu-i trezi bănuieli fetei Eugen Bucă a discutat în prezenţa celuilalt traficant, Vasile Oprea, zis „Puiu” şi a soţiei sale, Georgeta, zică „Mimi”, cei doi ajutându-l pe traficant să-şi convingă „victima”. „Puiu mi-a zis să am încredere şi să plec cu Alin Bucă în Italia, că fac rost de bani şi să o las „dracului” de şcoală, iar „Mimi”, care a asistat la discuţie a spus că poate am noroc în Italia să găsesc un italian cu care să mă mărit, să-mi fac o situaţie, pentru că şi sora ei s-a căsătorit cu un englez şi a ajuns bine” – îşi aminteşte Maria D., tânăra de 18 ani care a fost dusă „la produs” în Italia.

Vameş mituit pentru a o lăsa pe adolescenta de 18 ani să treacă graniţa

Transportul în străinătate al adolescentei şi a altor două fete racolate în acelaşi mod s-a făcut în luna iunie 2006, pe la Vama Nădlag, toate documentele de călătorie fiind ţinute de Georgeta Oprea. Tot ea le-a dat fetelor câte 500 de euro pentru a-i arăta la vamă şi chiar a mituit un vameş cu 100 de euro pentru a o lăsa pe adolescenta de 18 ani să treacă graniţa. „Soţii Oprea erau cunoscuţi încă din anul 2002, la Vama Nădlag pentru că transportau fete peste graniţă, ducându-le să se prostitueze. De fapte, cei doi soţi efectuaseră începând din anul 2002 şi până la acea dată 96 de intrări şi ieşiri din ţară” – a precizat procurorul din cadrul Biroului Teritorial Vâlcea din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism care s-a ocupat de acest caz. Fetele erau vândute după acelaşi tipar, pentru 1-2000 de euro de traficanţi. Majoritatea au fost duse la un bar din Graz – Austria „Incognito”, unde erau date pe mâna altor traficanţi români, care lucrau la bar, respectiv Dorin şi Nicoleta Mitrea. Nicoleta Mitrea era de fapt prostituată în barul respectiv, fiind şi apropiata patronilor, ea fiind cea care le prezenta „atmosfera de lucru” fetelor din România.

Predate traficanţilor albanezi

În alte cazuri fete erau predate traficanţilor albanezi şi erau obligate de aceştia să muncească „la foc continuu”, având „normă” de a aduce în fiecare noapte câte 500-600 de euro. Dacă refuzau să se prostitueze erau bătute şi maltratate, încât unele dintre ele au ajuns chiar aproape de sinucidere. Naivitatea uneia dintre fete a fost însă fără limite, deoarece, după ce scăpase o dată din mâinile traficanţilor s-a lăsat momită şi a doua oară, prin aceleaşi promisiuni, de muncă cinstită în străinătate şi a ajuns din nou pe mâna traficanţilor albanezi. Fata a fost salvată în cele din urmă de poliţia italiană, în timpul unei acţiuni de rutină, când a fost depistată prostituându-se pe stradă şi returnată în ţară.

Grup organizat

Anchetatorii care s-au ocupat de acest caz au stabilit faptul că toţi inculpaţii au acţionat împreună, fiecare dintre ei având sarcini precise în cadrul grupului organizat : de recrutare, transportare, constrângere (prin lăsarea fără acte, fără bani, presiune psihică, etc) a victimelor, cu scopul exploatării sexuale a acestora. „S-a acţionat pe baza unei înţelegeri prealabile, chiar dacă nu s-a desfăşurat o activitate absolut identică. Mijloacele utilizate de ei au fost în funcţie de gradul de vulnerabilitate al victimelor, de vârstă şi de starea materială precară a acestora, a naivităţii lor, etc. Procedeul cel mai des folosit a fost înşelăciunea. În acest fel victimele au fost supuse exploatării, devenind practic obiecte în mâinile traficanţilor. Recrutarea şi transportarea victimelor se făcea numai pe baza cererilor pe care le făceau patronii barurilor.” – a mai declarat procurorul care se ocupă de caz. În timpul percheziţiilor domiciliare, la locuinţa lui Vasile Oprea a fost găsit şi un voucher contrafăcut de acesta pentru Doina Roman. Oprea a fost de asemenea cercetat pentru că a efectuat în mod fraudulos o plată cu un card sustras de la una dintre victime.
Pe parcursul cercetărilor traficanţii au afirmat că le ajutaseră de fapt pe fete dezinteresat, cu transportul în străinătate, prostituţia fiind legală în Austria şi Italia. Acum soarta traficanţilor este în mâinile judecătorilor, ei urmând să apară în curând în faţa instanţei pentru a li se stabili pedeapsa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe