Scandalul “AlutusÔÇ£ pare fără sfârşit (II)

Scandalul „Alutus“ pare fără sfârşit (II)

De o bună perioadă, împotriva mea a fost declanşată o campanie mediatică denigratoare, tendenţioasă, bazată pe o „sesizare” a unui anumit grup de interese, care a fraudat statul atât prin evaziune fiscală, cât şi prin lipsirea acestuia de drepturile ce i se cuveneau ca acţionar la SC Alutus SA Râmnicu-Vâlcea.
În prima fază a campaniei nu am dat curs celor colportate la adresa mea cunoscând legalitatea deplină a acţiunilor întreprinse de DGFP Vâlcea pentru stoparea fraudării statului de acest grup de interese, miza campaniei şi pe cei care o instrumentează.
Întrucât grupul de interese şi cei care îl sprijină şi se află în spatele acestei campanii ignoră atât legislaţia, cât şi şi explicaţiile date pentru presupusele abuzuri comise, iar campania în desfăşurare creează, spre regretul meu, prejudicii imaginii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, al cărui director executiv sunt, precum şi unor salariaţi ai instituţiei care nu au altă vină decât aceea de a fi aplicat legea, consider necesar ca opinia publică să cunoască cele de mai jos.
Societatea Comercială Alutus SA Râmnicu-Vâlcea s-a înfiinţat prin preluarea activului şi  pasivului Oficiului Judeţean de Turism Vâlcea. Potrivit Ordinului Departamentului Turismului nr. 154/1991 şi a Anexei T3/1991/16.05.1991, la înfiinţare, în patrimoniul SC Alutus SA nu au fost incluse terenurile, pentru care societatea avea doar drept de folosinţă, nu şi de proprietate.
La data de 6.06.2002, Ministerul Turismului a emis pentru SC Alutus SA, 12 certificate de proprietate pentru terenuri în suprafaţa totală de 124.731,14 mp. În această situaţie, administratorii societăţilor comerciale erau obligaţi să solicite înregistrarea majorării capitalului social la Oficiul Registrului Comerţului în termen de 30 zile de la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, conform art. 12 din Legea nr. 137/28.03.2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării şi Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 137/2002 aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 577/13.06.2002. În acest context, capitalul social trebuia majorat de drept cu valoarea terenurilor, considerată aport în natură al statului, în schimbul căreia trebuiau emise acţiuni suplimentare care reveneau de drept statului, reprezentat prin Agenţia pentru Privatizare şi Administrarea Patrimoniului Statului (APAPS).
Obligaţia înregistrărilor în contabilitate a tuturor creanţelor şi datoriilor unei firme revine persoanelor cu atribuţiuni în acest sens înscrise în fişa postului, potrivit art. 10 din Legea contabilităţii nr. 82/1991.
Datorită politicii de devalizare a societăţii, datoriile SC Alutus SA au crescut constant, activele fiind înstrăinate către firme controlate de acelaşi grup de interese. Prin preluarea, la 1 ianuarie 2004, de către DGFP Vâlcea a creanţelor sociale administrate de CASS Vâlcea, a devenit evident că SC Alutus SA se află în imposibilitatea achitării acestora.

După numirea mea ca director general al DGFP Vâlcea, absolut toţi contribuabilii care înregistrau debite restante către bugetul de stat, fără nicio excepţie, au fost supuşi executării silite, printre aceştia aflându-se şi SC Alutus SA, pentru care, până la înstrăinarea activelor, a avut sechestru asigurator asupra Bazei de producţie a SCIM Drăgăşani, care acoperea, în acel moment, întreaga obligaţie restantă faţă de bugetul statului.

Executarea silită dispusă de mine îmi revenea ca atribuţie expresă de serviciu. Acţiunea a fost însă obstrucţionată permanent, prin acţiuni în justiţie, care urmăreau fie suspendarea executării silite, fie sustragerea de la executare a activelor societăţii, înstrăinate la preţuri derizorii altor societăţi controlate de grupul de interese. Aşa s-a întâmplat cu Complexul Hotelier Alutus, înstrăinat, prin schimb, la o valoare de 2,5 miliarde lei, contra unor active fără valoare comercială din Drăgăşani, complex care, după cum recunoaşte în „sesizarea” publicată în presă, valorează 4-5 milioane euro.
În vederea sustragerii de la plata datoriilor faţă de bugetul consolidat al statului, pe lângă înstrăinarea tuturor activelor societăţii, administratorul a dispus mutarea repetată a sediului societăţii (de la Râmnicu-Vâlcea la Drăgăşani, apoi la Sibiu, în prezent fiind în Târgu-Jiu) şi schimbarea denumirii societăţii din Alutus în Batroscom.
Competenţa de a aproba înstrăinarea activelor revine conform Legii nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, Adunării Generale a Acţionarilor.
Pentru că reprezentanţii SC Alutus SA (actualmente Batroscom SA) nu au procedat la majorarea capitalului social cu valoarea actualizată a terenurilor la data obţinerii titlurilor de proprietate şi nu au emis acţiuni, aşa cum cereau prevederile Legii nr. 137/2002, Hotărârea Guvernului nr. 577/2002 şi clauzele Contractului de privatizare nr. 87/1996, pct. 6.3., încheiat între Fondul Proprietăţii de Stat şi Asociaţia Salariaţilor din SC Alutus SA, statul român fiind astfel exclus, Departamentul Naţional Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti a sesizat instanţele penale de judecată. Cazul, aflându-se pe rol la Judecătoria Suceava, dosar nr. 8386/2005, în urma strămutării de la Râmnicu-Vâlcea la cererea inculpaţilor, este evident pentru oricine că opiniile unor terţe persoane în această fază, mai ales campania mediatică concertată pe această temă, pot influenţa actul de justiţie.
Sechestrul asiguratoriu aplicat de DGFP Vâlcea pe Hotelul Alutus a fost corect, fapt confirmat şi de hotărârile judecătoreşti în acest litigiu. Aplicarea sechestrului asiguratoriu s-a făcut exclusiv pentru recuperarea creanţelor statului şi nu urmărindu-se alte interese cum tendenţios s-a insinuat. În acest context, precizez că legea permite organelor abilitate să execute oricare active care ar putea duce la recuperarea şi stingerea integrală a creanţelor statului.
Precizez că, începând cu 14.07.2004, sediul social al SC Alutus SA, în prezent SC Batroscom SA, a fost mutat în Sibiu, str. Tractorului, nr. 14. Potrivit art. 133 din OG nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, executarea silită a activelor s-a realizat de DGFP Sibiu. DGFP Vâlcea nu a mai întreprins nicio măsură de executare silită, decât la solicitarea DGFP Sibiu.

În legătură cu sesizările penale de care se plâng petenţii, menţionez că legea obligă funcţionarul public să sesizeze organele de stat abilitate orice încălcare a legii. Stabilirea răspunderii penale o fac instanţele judecătoreşti şi nu DGFP Vâlcea. Faptul că, în prezent, pe rolul instanţei penale se judecă înstrăinarea ilegală a terenurilor confirmă justeţea demersurilor făcute de DGFP Vâlcea.

DGFP Vâlcea nu are competenţă, nu poate să cenzureze sau să influenţeze cercetările efectuate de organele de cercetare şi urmărire penală şi nici hotărârile instanţelor judecătoreşti.

Este absurd şi aberant de crezut că un director de instituţie deconcentrată a statului poate influenţa, cum se susţine în „sesizare”, deopotrivă, poliţişti, procurori, judecători, inclusiv de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, preşedinţi de consilii locale, prefecţi, primari etc.

Am fost membru în Consiliul de Administraţie al SC Alutus SA Râmnicu-Vâlcea, în perioada 30.04.1997 - 31.12.1999, fără a deţine vreo funcţie executivă. La 31.12.1999, când am cerut eliberarea mea din Consiliul de Administraţie, eram inspector în cadrul DGFPCFS Vâlcea.

Gratie Nicolae a fost numit membru în Comisia de Cenzori în perioada când eu eram inspector, poziţie de pe care, în nici un caz, nu puteam influenţa deciziile Comisiei de Cenzori din care făcea parte şi susnumitul.

Costin Pietraru, Gratie Nicolae, Ablai Emin, Brîu Roşu Romeo şi Rusu Gabi şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu ca funcţionari publici ai DGFP Vâlcea, potrivit atribuţiunilor din fişa postului.

Inspectorii financiari, nu fiscali cum greşit se afirmă în sesizare, Ablai Emin şi Brâu Roşu Romeo au ca sarcini de serviciu controlul financiar privind administrarea patrimoniului public şi privat al statului, iar controlul la SC Alutus SA a fost efectuat în deplină legalitate la solicitarea Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţia pentru Privatizare şi Administrarea Patrimoniului Statului.

Georgescu Vasile (nu Alin cum nereal s-a relatat), soţul judecătoarei Georgescu Felicia, nu a deţinut şi nu deţine funcţia de şef de serviciu în cadrul DGFP Vâlcea şi nicio altă funcţie de conducere.

Procesul-verbal întocmit de Vlăduleasa Gheorghe, inspector fiscal, este legal, fapt confirmat de hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile emise de Tribunalul Sibiu şi Curtea de Apel Alba Iulia. Mutarea sediului SC Alutus SA la Sibiu a determinat ca soluţionarea contestaţiilor să intre în jurisdicţia celor două instituţii, nicidecum alte influenţe cum se insinuează în „sesizarea” grupului de interese.

Alte fapte care vizează societăţi din cadrul grupului de interese se află în diferite stadii de cercetare. O parte dintre acestea sunt rezultatul autosesizării organelor de stat abilitate.
Adresa invocată în „sesizare” că ar fi fost ascunsă priveşte relaţia Ministerului Finanţelor Publice cu DGFP Vâlcea. Ea nu constituie un act de procedură în înţelesul Codului de Procedură Fiscală, fiind total nerelevantă.

În ceea ce priveşte rambursările de TVA incriminate de petent ca fiind ilegale, acestea au fost verificate de organele de control de la eşaloanele superioare şi s-a constatat că au fost efectuate cu respectarea legislaţiei în vigoare.

Nu am fost angajatul şi nici nu am ţinut contabilitatea vreunei firme aparţinând Mariei Tudor.

În calitate de director executiv al DGFP Vâlcea, potrivit obligaţiilor de serviciu, intru zilnic în contact cu o multitudine de persoane din diferite medii (economic, de afaceri, administraţie, social, politic etc.) iar ca persoană privată, trăind într-o societate democratică, am relaţii sociale pe care nu mi le poate impune nimeni, cu atât mai puţin autorul/autorii „sesizării”.

ec. Gheorghe Gogârnoiu, director executiv al DGFP Vâlcea