Râmnicul, sufocat de gunoaie!

luni, 25 septembrie 2006

Viitor sumbru pentru municipiu:

Râmnicul, sufocat de gunoaie!

Singura soluţie pentru Vâlcea este mila reprezentanţilor de la Bruxelles privind noua groapa de gunoi de la Feţeni

Vâlcea poate rămâne în câteva săptămâni fără nici o groapă de gunoi, deoarece cea veche, de la Râureni este plină până la refuz, iar lucrările pentru amenajarea gropii de gunoi de la Feţeni au întârziat deja cu 15 luni, ele fiind realizate doar în proporţie de 10%. În aceste condiţii autorităţile sunt la mila oficialilor europeni. În scurt timp, Garda regională de Mediu ar trebui să interzică depozitarea deşeurilor menajere la rampa de la Râureni începând cu 1 ianuarie 2007, dar în acest caz Râmnicul ar rămâne cu gunoaiele în aer. „Garda de Mediu a anticipat nerespectarea termenului de finalizare a lucrării de la noua groapă de gunoi. O soluţie pentru rezolvarea situaţiei ar fi ca Primăria Râmnicu Vâlcea să facă un demers prin care să ceară acordul celor de la Bruxelles pentru modificarea termenului de punere în funcţiune a rampei de la Feţeni şi, implicit, a termenului de închidere a gropii de gunoi de la Râureni.” - a precizat Ion Visalon, comisarul şef al Gărzii de Mediu Vâlcea. Este însă foarte posibil ca o astfel de cerere să nu fie aprobată.

Plimbare cu gunoaiele la alte gropi amenajate

O altă soluţie propusă de comisarii de mediu ar fi transportarea deşeurilor menajere la rampele din oraşele Călimăneşti şi Băile Govora, care vor funcţiona până în anul 2009. Prefectul de Vâlcea, Anuţa Handolescu a cerut zilele acestea rezilierea contractului cu firma italiană care trebuia să realizeze groapa de gunoi de la Feţeni. În acelaşi timp groapa de gunoi de la Râureni trebuie închisă la 1 octombrie, conform normelor Uniuni Europene, ea nemaiavând autorizaţie de mediu. Proiectul de la Feţeni, care conţine câteva mii de punct ce trebuie realizate s-a blocat în prezent la cel de-al optulea, adică aproape de început. Proiectul, finanţat de Uniunea Europeană prin programul ISPA are o valoare totală de 9,3 milioane de euro şi trebuia finalizat în luna septembrie a acestui an. Deşi înainte de arestarea primarului Mircia Gutău nimeni nu a sesizat neregulile, acum prefectul de Vâlcea şi-a adus aminte de faptul că proiectul « groapa de gunoi » este cu mult întârziat. Mai exact, groapa de la Feţeni trebuia terminată, dar pe teren se vede că lucrările sunt aproape ca la început.

 

Firma italiană – acuzată de încălcarea contractului

Licitaţia pentru amenajarea gropii de la Feţeni a fost câştigată de firma italiană Multicava, care a dat o parte dintre lucrări în antrepriză unei societăţi vâlcene. Lucrările nu sunt însă foarte avansate nici acum, astfel că prefectul de Vâlcea, Anuţa Handolescu a cerut ministrului Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu să rezilieze contractul semnat în anul 2004 cu firma italiană. Din rapoartele prezentate de Asistenţa Tehnică pentru Managementul şi Supervizarea Contractelor ISPA rezultă că „firma italiană nu a mai executat lucrări la Feţeni în intervalul octombrie 2005 - mai 2006, iar la Staţia de compost, din decembrie şi până în prezent. Valoarea pagubelor pentru întârziere acumulate până la data de 1 august 2006 totaliza 845.902 de euro şi este egală cu valoarea maximă permisă de contract. În mod repetat, Monticava Stade & Monteco, câştigătoarea licitaţiei internaţionale nu a îndeplinit termenii contractului şi au existat temeiuri documentate pentru a realiza contractul de mai bine de zece luni de către autoritatea contractantă: Ministerul Finanţelor - Oficiul de Plaţi şi Contractare, fără a se lua această măsură. Au existat încălcări grave ale contractului, iar cele şapte note de corecţie întocmite de asistenţa tehnică nu au avut efectul scontat pentru recuperarea întârzierilor. De altfel, de la demararea lucrărilor, firma constructoare nu a dovedit capacitatea tehnică şi resursele umane necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor contractuale”. La data de 1 octombrie este termenul limită de închidere pentru vechea groapă de gunoi a oraşului, cea de la Râureni. Zona unde se depozitează în prezent gunoiul din Râmnicu Vâlcea nu corespunde normelor Uniunii Europene şi este oricum supraîncărcată cu deşeuri.

Lucrările au fost deja plătite cu 500.000 de euro

Până acum s-au făcut doar lucrări de decopertare a stratului vegetal, au fost făcute săpături şi au fost începute drenurile. În schimb, lucrările - executate de doi subcontractori vâlceni şi unul din Bucureşti - au fost deja plătite cu 500.000 de euro până în prezent. La solicitarea reprezentanţilor MAI avocatul firmei Monticava Stade Monteco, Mario Montinaro către secretarul de stat, Mircea Nicu Toader a fost că problemele se vor rezolva. „Suntem conştienţi de cele întâmplate şi propunem aducerea din Italia a unei staţii mobile de sortare-procesare a deşeurilor, cu capacitatea de 20 de tone pe oră, , care să fie utilizată gratis, în scopul reducerii volumului de rebut care se va stoca până la deschiderea primului sector din cadrul depozitului ecologic de la Feţeni.” – a precizat avocatul.

Nici o groapă de gunoi, din cele două câte ar fi trebuit să se amenajeze în Vâlcea

Până acum Vâlcea ar fi trebuit să aibă două rampe ecologice de gunoi. Atunci când România a negociat cu Uniunea Europeană capitolul „Mediu” responsabilii europeni au stabilit înfiinţarea a 50 de rampe ecologice în întreaga ţară, dintre care două în Vâlcea – una la Feţeni şi alta la Drăgăşani. Nici la Drăgăşani nu sunt însă prea multe şanse de a se construi un astfel de obiectiv, deoarece nu sunt bani nici din partea autorităţilor locale, nici de la Consiliul Judeţean, pentru rampa respectivă nefiind contractate fonduri europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe