Protecţia Consumatorilor le face viaţa grea hotelierilor

luni, 21 august 2006

Protecţia Consumatorilor le face viaţa grea hotelierilor

Hotelurile, motelurile şi pensiunile din Vâlcea au fost controlate în această perioadă de inspectorii de la Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Vâlcea, în vederea verificării felului cum sunt trataţi turiştii cazaţi în această perioadă în structurile respective. Pentru neregulile constatate a fost amendată conducerea a trei dintre unităţile de cazare cu câte 7 milioane de lei. De asemenea au fost aplicate şase avertismente. „Am verificat 16 firme care desfăşurau activităţi de cazare, iar inspectorii au constatat abateri la nouă dintre acestea “ - a declarat Daniela Ştefoane, directorul OJPC Vâlcea. Principalele deficienţe au privit modul de informare a clienţilor. În multe cazuri nu erau afişate tarifele, lipseau plachetele cu însemnele de clasificare sau cu serviciile suplimentare, elemente obligatorii pentru fiecare unitate hotelieră sau pensiune turistică. De asemenea, în foarte puţine unităţi de cazare este afişat numărului de telefon la care pot apela consumatorii nemulţumiţi de serviciile prestate. „Afişarea acestui număr este obligatorie pentru toţi agenţii economici, indiferent de domeniul de activitate. Numărul de telefon este 080080999.” - a mai spus Daniela Ştefoane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe