Marti, 15 august a.c. ÔÇô ultima zi legala pentru DEPUNEREA raportarilor contabile la 30 iunie 2006

luni, 14 august 2006

În atenţia persoanelor juridice!

Marti, 15 august a.c. – ultima zi legala pentru DEPUNEREA raportarilor contabile la 30 iunie 2006

Operatorii economici, indiferent de forma de organizare, tipul de proprietate şi de reglementările contabile aplicate, inclusiv persoanele juridice aflate în curs de lichidare, până la terminarea lichidării, au obligaţia să întocmească şi să depună raportări contabile la 30 iunie 2006 la Finanţelor Publice.
Raportările contabile vor fi depuse, direct, la registratura administraţiilor finanţelor publice aparţinătoare sau la oficiile poştale, prin scrisori cu valoare declarată, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului României nr. 627/1995.                                                               
Raportările contabile la 30 iunie 2006 vor fi întocmite în lei noi şi vor fi depuse până la 15 august 2006 de către persoanele juridice care aplică Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 1752/2005, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2005.
            Persoanele juridice care nu au desfăşurat activitate de la data înfinţării până la 30 iunie 2006, precum şi persoanele juridice care se află în curs de lichidare vor depune declaraţie.
            Persoanele juridice pot obţine de la sediul unităţilor fiscale teritoriale ale DGFP Vâlcea sau de site-ul Ministerului Finanţelor Publice, www.mfinante.ro, normele metodologice, formularistica necesară şi programul de verificare cu documentaţia de utilizare aferentă.
Completarea raportărilor contabile la 30 iunie 2006 de către operatorii economici se efectuează folosind planul de conturi prevăzut la capitolul IV din Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, aprobate prin Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 1752/2005.
 Discheta şi raportările contabile la 30 iunie 2006 listate, semnate şi ştampilate, împreună cu o copie de pe codul unic de înregistrare, raportul administratorului, precum şi o copie a balanţei de verificare a conturilor sintetice vor fi depuse la unităţile teritoriale ale DGFP Vâlcea.

           Atenţie! Nedepunerea dischetelor şi a formularelor listate, semnate şi ştampilate, sau a declaraţiilor, după caz, pentru 30 iunie 2006, se sancţionează conform prevederilor art. 42 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe