Efectele inundaţiilor din Vâlcea pot fi înlăturate cu bani europeni
Judeţul Vâlcea beneficiază de bani europeni prin intermediul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale pentru refacerea infrastructurii afectată de calamităţi. Agenţia SAPARD redistribuie astfel fonduri de aproximativ 120 de milioane euro, destinate iniţial altor programe, în vederea refacerii infrastructurii din 247 de localităţi afectate de inundaţiile din perioada aprilie-septembrie 2005. Pe lângă Vâlcea de aceşti bani vor beneficia i zone precum Botoşani, Teleorman, Prahova, Dolj, Argeş, Neamţ, Satu Mare, Suceava, Ialomiţa şi Bihor. Banii vor putea fi folosiţi pentru refacerea drumurilor comunale, a sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare. Vor putea avea acces la fonduri 86 de consilii locale, din categoria celor care au finalizat sau au în derulare proiecte SAPARD. Valoarea sumei care poate fi obţinută de consiliile locale este de până la un milion de euro, finanţarea SAPARD acoperind integral valoarea proiectului, dar documentaţia trebuie depusă în aproximativ două luni.
Web Design by DowMedia