AVAS blochează privatizarea USG

luni, 28 august 2006

AVAS blochează privatizarea USG

 

Blocaj total în procesul de reprivatizare a Uzinelor Sodice Govora. De luni de zile, Autoritatea Naţională pentru Valorificarea Activelor Statului refuză să ia o decizie în ceea ce priveşte viitorul societăţii vâlcene. Deşi autorităţile vâlcene şi conducerea Uzinelor Sodice Govora au trimis de ceva timp AVAS propunerea pentru desemnarea drept favorită pentru achiziţionarea USG de către firma poloneză CIECH Varşovia, nici până acum preşedintele AVAS nu a dat vreun răspuns. Potrivit directorului general al USG, Florin Bălan, privatizarea este singura şansă pentru societatea pe care o conduce să devină rentabilă. „În USG nu au mai fost făcute reparaţii şi revizii de 8 ani de zile. Singura soluţie pentru salvarea societăţii o reprezintă infuzia de capital. Se pare că între noul şi vechiul investitor au fost încheiate actele, dar totul se blochează la nivelul AVAS. Prin aceste întârzieri este pusă în pericol activitatea economică a judeţului Vâlcea, deoarece USG este al doilea mare exportator după Oltchim. Probabil că se doreşte, la nivelul preşedintelui AVAS, ca USG să facă parte din categoria firmelor gen RAFO”, a declarat Florin Bălan în cadrul unei conferinţe de presă.

Acesta a mai adus în atenţie şi litigiile USG. Dintre acestea, se detaşează cele cu Novadim Belgia, societate care, potrivit directorului Florin Bălan, a cumpărat marfă de la USG în perioada 1998-2002 şi nu a plătit-o. Este vorba de circa 11 miliarde lei, bani pe care USG se chinuie să-i recupereze în instanţă. Practic, Novadim a luat marfă pentru export şi a direcţionat-o înapoi în România, recuperând de la USG TVA-ul. Mai multe surse ne-au indicat faptul că de această afacere au fost legaţi şi doi foşti directori ai USG. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Dumitru Buşe, a solicitat Cabinetului Primului Ministru, o întrevedere personală cu Călin Popescu Tăriceanu. Buşe doreşte să-l informeze pe premier în legătură cu cazul Uzinelor de Soda Govora. Avem informaţii că primul ministru a acceptat deja să aibă o întâlnire cu preşedintele Dumitru Buşe. Un vâlcean de-al nostru cu o funcţie înaltă la nivel naţional a pus o vorbă bună pentru USG.  • O.H.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe