RIVER PLAZA va crea 1000 de locuri de muncă
Unul dintre cele mai cumplite forme de cancer, extrem de greu vindecabil, este cel al invidiei. Invidia roade sufletele mici şi îi scoate din minţi pe posesorii acestora. Acum, când mai sunt doar trei luni şi modernul mall din Centrul Râmnicului va fi inaugurat invidia a pus în mişcare câţiva dintre politicienii locali. În fruntea lor pare a fi aşa zisul apolitic prefect de Vâlcea care încearcă sabotarea unei investiţii ( o parcare de 1 ,8 milioane euro) ce ar urma să revină spre folosinţă administraţiei locale. Câţiva consilieri locali care au ajuns în consiliu datorită votului pe listă şi care habar nu au pe ce lume trăiesc măcăne şi ei fără a fi documentaţi, iar notoriul bandit Nicolae Pătru, circarul ajuns în fruntea consiliului judeţean aruncă cu pietre şi el pentru a fi luat în seamă. Lângă ei mai sunt câţiva piţifelnici care au pus în mişcare o parte a presei locale. Cea mai murdară şi cea mai neprofesionistă. Presa mercenară! Presa şantajistă! Aceasta a început să răspândească zvonuri şi să scrie articole pline de minciuni şi nedocumentate. A răspândit zvonul că a fost stopată construirea centrului comercial River Plaza, apoi că aici nu mai lucrează decât doi muncitori pentru că nu există fonduri şi că această clădire va deveni un circ al foamei. Am vizitat şantierul din centru marţi la prânz. În interior câteva sute de oameni lucrau de zor. Cei de la Marmosim montau marmura pe stâlpi interiori, cei de la York România se ocupau de montarea climatizării, 48 de muncitori cu înaltă calificare de la IAMSAT montau cablurile electrice. Profesioniştii de la Conexvil sudau şi acopereau părţile metalice cu vopsea care rezistă patru ore la temperaturi de incendiu. Două din scările interioare de incendiu erau finalizate şi se pregătea închiderea lor. Acestea vor fi deschise doar în caz da maximă necesitate de dispozitive automate.
Ion Enea este dirigintele de ales de proprietarii clădirii. Lucrează în construcţii civile de 26 de ani şi a fost adus din Germania pentru a supraveghea echipele de aici din Râmnic. ;” În toată viaţa mea am lucrat doar la o singură clădire cu suprafaţă mai mare, un centru comercial din Munchen. Dar aici la Râmnicu Vâlcea este cea mai mare construcţie civilă din România la care lucrez. Apreciez faptul că antreprenorul principal a luat cei mai buni subantreprenori din ţară. Garantez că toate materialele de construcţie folosite sunt de ultimă generaţie, sunt cele mai bune din lume. De exemplu materialul din care sunt făcute conductele de împrospătare a aerului din clădire nu are moarte. Nici în occident nu există materiale mai bune. În ciuda temperaturilor excesive şi a complexităţii construcţiei cred că vom reuşi respectarea graficului. Lucrăm doar oameni cu experienţă mare aici şi cred că toţi sunt mulţumiţi de salarii din moment ce vor să lucreze şi duminica. Vă sugerez să specificaţi şi faptul că nu mai există nicăieri un şantier care să aibă un banner ce face reclamă la angajări, de sute de oameni. Acesta impactul social al clădirii la care lucrăm şi eu mă bucur că sunt aici, Cred că River Plaza este cea mai optimă construcţie comercială la care am lucrat.”
Reprezentantul firmei IAMSAT ne-a declarat că renumita societate vâlceană, cea care a lucrat toate sediile Kaufland din România, are 48 de oameni la muncă în mall. :”Vom mai aduce 15 la sfârşitul săptămânii. Avem de montat peste 8 kilometri de cablu şi vrem să ne ţinem de promisiune, să terminăm în grafic. Din experienţa mea în Vâlcea nu s-a mai construit atât de repede şi de mult. Apreciez profesionalismul tuturor celor care lucrează la această clădire. Se vede că proprietarii au ştiu să aleagă cele mai bune firme din ţară.” A durat mai mult realizarea părţii metalice din „Cupolă”. Acum după montarea ei acoperirea cu sticlă se va face foarte repede.
Felix Bojan: ” Vedeţi că mai e puţin până la acoperirea structurii metalice cu o vopsea specială. Are o compoziţie care protejează metalul şi rezistă la temperaturi de incendiu. Fiecare bară metalică are mai multe puncte de susţinere şi a fost astfel realizată încât centrul de greutate să cadă în cel mai bun loc. Climatizarea este aproape gata şi se face de reprezentanţa din România a celei mai renumite companii din lume.”
Denise Bojan ne-a dus şi ne-a arătat parcarea centrului comercial, aproape finalizată. Vă rog să o prezentaţi să se vadă că avem parcare. Noi vroiam să mai facem una, mai mare, pentru oraş. Pentru municipalitate. S-a răspândit zvonul că vom percepe taxe iar un ziarist a făcut calcule că am scoate 1 milion de euro din locurile de parcare. O aberaţie. Dacă vrea eu îi ofer tot sprijinul să o facă el, pe banii lui s-au pe credit”.
Ceea ce nu ştiu detractorii acestui grandios proiect este că toate firmele care îşi vor desfăşura activitatea în River Plaza îşi vor trimite propriile echipe care se vor ocupa de amenajarea interioarelor. Mii de oameni, din care majoritatea vâlceni depind acum de acest proiect. Mii de familii vor trăi datorită existenţei acestui centru. Câţi oameni din judeţ au reuşit oare să creeze 100 de noi locuri de muncă? Câţi au reuşit să creeze 1000? Câţi consilieri municipali pot fi atât de inconştienţi încât să voteze împotriva unui oraş? Câţi ziarişti atât de ordinari încât să mintă în continuare vâlcenii?
Cifre cunoscute
1000 = este numărul locurilor de muncă ce vor fi create după darea în folosinţă a acestui mallCifre necunoscute
Nimeni nu poate calcula exact valoarea impozitelor pe salariile celor care vor lucra în complex, valoarea TVA= -ului ce va reveni statului în urma activităţilor de aici, procentul prin care va fi redus şomajul în judeţ, profitul companiilor din mall şi a impozitelor pe acest profit. Creşterea economică ce va fi generată de apariţia a peste 1000 de salarii bune în oraş. Nivelul veniturilor ce vor fi aduse CAS şi Casei de Pensii.
Traian GUMINSKI
Web Design by DowMedia